Ultimele luni au fost se pare un test suprem pentru relația dintre cele două persoane publice îndrăgite de o întreagă generație. Povestea de dragoste dintre Alexia Eram și Mario Fresh a fost de multe ori pusă sub semnul întrebării. Speculațiile s-au adâncit mai ales după ce pe parcursul ultimei perioade cei doi au evitat să se mai afișeze împreună. Acum, îndrăgostiții au „rupt gura târgului” cu gestul lor.
Împreună din nou în ipostaze tandre
Alexia Eram și Mario Fresh sunt împreună de mai bine de 4 ani. Deși la început au făcut tot posibilul să își păstreze relația în intimitate, cu timpul cei doi au început să se afișeze mai des. Dacă o lungă perioadă totul a mers excelent în ceea ce îi privește, de la începutul verii au început să fie „aruncate” în spațiul public speculații legate de separarea celor doi. Pe lângă faptul că nu au mai apărut deloc împreună, Alexia și Mario nu au dorit să infirme sau să confirme bârfele legate de povestea lor de dragoste.
Acum, după câteva luni de zile de când fanii lor și-au manifestat îngrijorarea cu privire la posibila despărțire, cei doi au făcut un gest neașteptat. Alexia și artistul Mario Fresh au postat pe rețelele de socializare o imagine în care apar împreună îmbrățișați. Deși nu au oferit alte detalii, fotografia vorbește cu siguranță de la sine și spulberă toate ideile false despre separare.
S-a mutat singură în casă nouă
Alexia Eram a bifat anul acesta două momente importante din viața ei. Influencerița și-a încheiat studiile în Londra și a reușit o performanță la care alți tineri de vârsta ei doar visează: s-a mutat într-un apartament nou, proprietate personală. Mama ei, Andreea Esca precum și soțul acesteia Alexandre Eram au ajutat-o pe Alexia să își îndeplinească această dorință. Deși mulți ar fi considerat că aceasta va locui cu Mario, iubitul ei, influencerița locuiește singură în imobilul de lux.