Reclamă

Elena Merișoreanu a recurs la un gest umanitar față de refugiații din Ucraina care au pășit pe teritoriul Românesc. Cântăreața de muzică populară, a luat decizia împreună cu familia ei, de a-și pune casa la dispoziție pentru refugiați. 

Cei care știu ce înseamnă vremurile tulburii ale războiului, se mobilizează. Solista de muzică populară Elena Merișoreanu a recurs la un gest nobil. Împreună cu familia ei, au decis să pună casa la bătaie și să ofere adăpost refugiaților din Ucraina.

social media

Elena Merișoreanu își pune la dispoziție casele pentru refugiați

După ce solista de muzică populară a recurs la acest gest umanitar, aceasta îi îndeamnă și pe colegii săi să fie solidari pentru vecinii noștri ucraineni.

„Compătimirea nu își are rostul, trebuie să fim solidari. Mă uit că oameni simpli se gândesc la cei care nu au și vor să le ofere un adăpost, darămite noi, ăștia cu dare de mână. Îmi îndemn colegii să se mobilizeze și ei. Când vezi mamele acelea cu copii de mână și în cărucioare, cu lacrimi în ochi, nu te lasă inima. Să-i ajutăm, să nu li se spulbere visurile.”, a spus îndrăgita solistă de muzică populară.

Solista de muzică populară s-a implicat în ajutarea refugiaților după ce a văzut scenele cumplite care se întâmplă pe străzile din Kiev. Aceasta nu a putut să stea cu mâinile în sân, gândindu-se mai întâi la copiii care trebuie să suporte calvarul creeat de președintele Rusiei, Vladimir Putin. Totodată, solista mai are câțiva prieteni care locuiesc chiar în capitala Ucrainei, lucru care a motivat-o și mai tare în a proteja pe cei refugiați. Peste 100.000 de ucraineni au trecut prin vămile României.

„Nu vom sta cu mâinile în sân, vom oferi adăpost celor care au nevoie. Mai ales că am prieteni în Ucraina, pentru că am cântat de vreo trei ori în Ucraina, la Odesa și în Kiev. Fiica-mea, Raluca, are o casă la Snagov și deja se pregătește să găzduiască o familie cu doi copii. A cumpărat alimente, și mă uit că până și nepoatele mele s-au mobilizat. Au umplut cărucioare cu jucării și baxuri de mâncare pentru a duce la oamenii ăștia amărâți.”, a declarat Elena Merișoreanu.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro