Reclamă

Deși multă lume o vede ca fiind o persoană destul de rece, Ana Morodan a demonstrat că are un suflet sensibil și că ori de câte ori poate îi ajută pe cei mai puțin norocoși. Recent, „Contesa Digitală” a fost impresionată până la lacrimi de un băiețel. Cum a reușit micuțul să o înmoaie pe Ana Morodan?

Ana Morodan a făcut un gest pe care toată lumea l-a apreciat. Vedeta a demonstrat că are o inimă mare și a sărit imediat în ajutorul unui copil. Mai exact, băiețelul se afla pe stradă și vindea flori, blondina l-a zărit din mașină și s-a oprit imediat. Vedeta nu a stat mult pe gânduri și a cumpărat toate florile pe care micuțul le avea. A scos din buzunar peste 100 de lei și a cumpărat tot, doar ca acel băiețele să nu mai stea afară în frig.

„Am găsit acest copilaș, pe care le-am văzut din mașină, și am sărit din mașină și l-am trimis pe Clau la bancomat. Copilul nu avea cum să aibă POS, că era un copilaș care vindea niște flori și nu pot să văd așa ceva. Adică trebuie să ajut cumva…

Idee este că am cumpărat florile de la acel copil neștiind exact ce o să fac cu ele. Dar am vrut să le cumpăr pe toate ca să nu mai stea acolo în frig și să de ducă. Uneori mă gândesc că sunt un om așa norocos și că trebuie să facă cumva să le aduc bucurie și celorlalți și atunci fac ce pot.”, a declarat Ana Morodan, cu ochii în lacrimi.

@anmb59 #foryou #fyp #fypシ #anamorodan ♬ 啊心疼~Mug – Dalel

Cum își câștigă veniturile Ana Morodan?

Atunci când vine vorba de o viață de lux, Ana Morodan este exemplul perfect. Vedeta a declarat în repetate rânduri că îi place să se răsfețe și să aibă tot ce își dorește. A reușit să își asigure un trai de lux pentru că a muncit mult și nu a dat niciodată înapoi. Ana Morodan face bani frumoși din mediul online, însă are și multe activități extra ce îi aduc venituri suplimentare.

„Eu am luat-o de multe ori de la capăt. Am fost avocat înainte, apoi antreprenor, acum sunt și antreprenor și influencer. Cade un canal, facem altul. Eu rămân tot Ana Morodan și plus că, din brand-ul meu personal, eu țin foarte multe extensii de brand.

Lumea își dorește să lucreze cu mine din două aspecte. Unu: Nu spun eu, alții au spus că sunt foarte profesionistă și într-adevăr asta chiar sunt. Din morți mă ridic dacă știu că am de postat ceva. Mă arunc înapoi în pat, dar fac ce trebuie. Și doi: eu chiar cred în mine și în capacitățile mele de a fi un antreprenor care nu se limitează la internet”, a declarat Ana Morodan.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro