Scene uimitoare au fost surprinse la Penitenciarul de maximă siguranță din Giurgiu. Un gardian, responsabil de supravegherea deținuților s-a transformat în persoana care-i ademenea cu substanțe nepermise în penitenciar.
Polițiștii antidrog au prins în fapt un gardian de la Penitenciarul de maximă siguranță din Giurgiu. În loc să se asigure că deținuții stau departe de orice tentație, gardianul a fost cel care a introdus steroizii în curtea penitenciarului.
Acesta a fost prins în timp ce își începea tura. În geanta sa pe care o avea zilnic la el, s-au descoperit aproximativ 400 de comprimante cu substanță dopantă de mare risc. Gardianul le vindea de multă vreme în rândul celor încarcerați, iar prețul pentru o singură astfel de comprimată era de 50 de lei.
Gardianul avea persoana lui de la care le cumpăra în cantități atât de mari. Mai exact, acesta le lua de la o benzinărie, de la un traficant de anabolizante. Pastile sunt interzise în aproape toată țările din cauza efectelor adverse periculoase pe care le au. De la mărirea ficatului, până la transformări fizice și violentă, toate se află pe lista efectelor nocive.
În urma acțiunilor sale, gardianul a fost reținut.