Reclamă
Reclamă

Germania, Polonia şi Republica Cehă au semnat o scrisoare comună prin care solicită Uniunii Europene să ofere mai multe finanţări pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor, informează dpa.

„Refugiaţii locuiesc, în fapt, în mod predominant şi în număr mare în doar câteva state membre”, se spune în scrisoarea citată de Agerpres. „Capacităţile ţărilor noastre sunt încordate: peste 50% dintre refugiaţii ucraineni care au intrat în Uniunea Europeană trăiesc în Germania, Polonia şi Republica Cehă”.

Scrisoarea solicită UE să ajute cele trei ţări să împartă povara de a sprijini un număr mare de persoane strămutate, care au fost forţate să fugă din Ucraina după invazia pe scară largă a Rusiei, în februarie 2022.

Reclamă

Cancelarul german Olaf Scholz, premierul polonez Donald Tusk şi prim-ministrul ceh Petr Fiala scriu că au nevoie de mai mulţi bani de la bugetul UE.

Conform reglementărilor europene, orice propunere vizând o nouă finanţare ar trebui să vină din partea Comisiei Europene.

„Am fi recunoscători în cazul în care Comisia Europeană ar putea lua măsurile adecvate în acest scop, aducând astfel o contribuţie suplimentară la efortul nostru comun de a aborda aceste provocări, precum şi la solidaritatea europeană”, scriu cei trei lideri europeni. „Vă rugăm să faceţi o propunere în acest sens în viitorul apropiat, care să poată fi implementată în timp util”.

În acelaşi timp, Scholz, Tusk şi Fiala folosesc această oportunitate „pentru a mulţumi în mod expres Comisiei Europene pentru eforturile de până acum”, cum ar fi extinderea măsurilor de relaxare a regulilor de rezidenţă în UE pentru cetăţenii ucraineni.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro