Guvernul german a aprobat un proiect de lege care prevede evaluarea disponibilității tinerilor de 18 ani de a servi în rândurile armatei, pe fondul unui efort de majorare a efectivelor militare în vederea respectării obligațiilor NATO. Armată germană are la ora actuală 180.000 militari activi, dorind să crească acest număr la 203.000 până în 2031 și de asemenea, dispune de 60.000 rezerviști.
Planurile prevăd extinderea numărului de rezerviști la 200.000, ceea ce ar crește rapid forțele armatei la aproximativ 460.000 în caz de conflict. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, a subliniat necesitatea acestui proiect de lege, afirmând că: „Legea privind noul serviciu militar ne permite să restabilim registrul militar care nu mai exista de când a fost desfiinţat serviciul militar obligatoriu în 2011. Dacă mâine ar apărea o stare de apărare, nu am şti pe cine am putea mobiliza pentru că nu există o bază de date completă”.
Proiectul de lege propune ca toți bărbații care împlinesc 18 ani să completeze un chestionar digital privind disponibilitatea de a se alătura armatei, numărul estimat de tineri fiind de aproximativ 300.000 anul viitor. Tinerele vor primi și ele același chestionar, însă completarea acestuia nu va fi obligatorie pentru ele.
Aceste măsuri vin în contextul în care Germania dorește să evite recrutarea obligatorie, punând accent pe voluntariat în rândul tinerilor.