Reclamă
Reclamă

Germania a furnizat deja armatei ucrainene al treilea sistem antiaerian Patriot, care se află deja pe teritoriul Ucrainei, a anunțat vineri ambasadorul german la Kiev, Martin Jaeger, informează The Kyiv Independent. În total, Ucraina dispune în prezent de cel puțin patru sisteme Patriot.

„Cel de-al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot a ajuns în Ucraina din Germania. Acesta va ajuta la protejarea populației și infrastructurii. În ultimele luni, militarii ucraineni au încheiat cu succes antrenamentele în Germania”, a spus Jaeger într-un mesaj postat pe X/Twitter.

SUA a furnizat până acum o baterie completă Patriot, iar Germania alte trei (incluzându-l pe cel anunțat vineri de autoritățile germane). Olanda a livrat, de asemenea, Kievului, mai multe lansatoare de rachete Patriot și a promis un sistem întreg Ucrainei.

Reclamă

Un sistem antiaerian complet Patriot e alcătuit din vehicule lansatoare, radare, stație de control, generator de curent, vehicule de sprijin și altele.

Kyiv Independent notează inclusiv faptul că România a promis că va livra un sistem Patriot Ucrainei, chiar dacă momentul acestei livrări „rămâne neclar”.

Statele Unite au anunțat că vor opri toate comenzile pentru sisteme și rachete antiaeriene Patriot – inclusiv cele comandate deja de România – până când Ucraina va avea suficiente mijloace antiaeriene pentru a se putea apăra de atacurile aeriene ale Rusiei, conform unor surse din administrația Biden citate de Financial Times. Astfel, țările care au comandat deja sisteme Patriot „vor trebui să aștepte pentru că tot ce avem va fi trimis Ucrainei până când aceasta va avea tot ce e necesar”.

De asemenea, SUA a mai promis livrarea unui nou sistem Patriot Ucrainei – al doilea care ar urma să fie furnizat de Statele Unite.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro