Reclamă

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Vladimir Putin, a fost internat marți la o clinică, prezentând simptome de „burnout”. Acest lucru i-a permis să lipsească de la o audiere în legătură cu influența Rusiei în Germania.

În vârstă de 80 de ani, Schröder urma să participe la o comisie de anchetă a parlamentului landului Mecklenburg-Vorpommern. Comisia investighează construcția controversatului gazoduct Nord Stream 2, proiect susținut de Rusia. Potrivit medicului său, Schröder prezintă simptome severe de epuizare, lipsă de energie, precum și probleme de concentrare și memorie.

Audierea sa a fost inițial programată să aibă loc la sfârșitul lunii ianuarie, dar Schröder a evitat întâlnirea din cauza aceleași probleme de sănătate. Într-o declarație transmisă agenției de presă dpa, medicul său a evidențiat mai multe dificultăți de ordin emoțional și fizic, inclusiv tulburări de somn și rezistență emoțională redusă, susținând că o audiere prelungită și publică ar putea agrava starea sa.

Gerhard Schröder, membru al Partidului Social Democrat, a condus guvernul german în coaliție cu Verzii între 1998 și 2005. Legăturile sale cu Moscova sunt binecunoscute, el fiind numit ulterior în consiliile de administrație ale unor companii energetice de stat rusești. Ca parte din activitatea sa, a promovat puternic proiectele energetice Nord Stream 1 și Nord Stream 2.

În prezent, audierea sa a fost reprogramată pentru luna martie, însă este incert dacă Schröder va putea participa. Potrivit aceleași declarații medicale, fostul cancelar nu este „nici în prezent, nici în viitorul previzibil capabil să facă față stresului fizic și psihologic al unui interogatoriu prelungit”.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro