Reclamă

George Tuță, candidatul Partidului Național Liberal (PNL), i-a transmis joi primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, solicitarea oficială de a iniția procesul de preluare a mandatului. Conform declarațiilor acestuia, rezultatele alegerilor din 9 iunie au confirmat victoria PNL, așa cum a fost anunțat luni dimineață. În aceași zi, Clotilde Armand a afirmat că deține dovezi privind fraudele electorale, dispariția unor buletine de vot și lipsa unor voturi de pe liste, cerând autorităților să aprobe renumărarea voturilor.

„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii și al atenției pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunțate de noi încă de luni dimineață, după numărătoarea paralelă: cetățenii sectorului au votat pentru schimbare! Le mulțumesc în primul rând zecilor de reprezentanți și observatori, celor care au numărat, predat, apărat sacii cu voturi și care s-au asigurat că voturile noastre sunt respectate, nedormiți, ținuți în caniculă și umiliți de o organizare defectuoasă a procesului electoral. Le mulțumesc votanților mei pentru încrederea acordată, încă o dată le spun că nu voi dezamăgi așteptările investite în mine”, a scris George Tuță pe contul său de Facebook.

Acesta le-a mulțumit și alegătorilor care nu l-au votat, subliniind că va fi „un primar al tuturor” și că va colabora cu toate echipele politice, inclusiv cu cele de la PNL și PSD, pentru dezvoltarea Sectorului 1.

„Începând din acest moment, am ieșit din logica de campanie și începem să lucrăm pentru cetățenii Sectorului 1”, a adăugat Tuță. „Nu înseamnă că vom înceta să amendăm derapajele administrative, dar vom avea o atitudine pozitivă, orientată spre construcție.”

Tuță a transmis totodată cererea oficială pentru demararea procesului de preluare a mandatului, care ar trebui să înceapă în toamnă, solicitând crearea unei echipe de tranziție. „Mă aștept ca lucrurile să se deruleze în baza unei bune înțelegeri, care ține cont numai de interesele locuitorilor din Sectorul 1,” a afirmat el.

Pe de altă parte, Clotilde Armand a detaliat acuzațiile de fraudă electorală. „Avem dovezi clare și matematice că s-a fraudat acest scrutin în mod flagrant. Am prezentat și voi prezenta o analiză a 41 de secții de votare unde cifrele, matematic, nu corespund. Din 166 de secții de votare am reușit să analizăm 40 unde s-au pierdut 2097 de buletine și s-au pierdut 500 de voturi. Nu știm unde sunt buletinele, nu știm unde sunt voturile”, a spus aceasta.

Clotilde Armand a făcut apel la autorități pentru renumărarea voturilor, considerând această măsură esențială pentru a clarifica suspiciunile de fraudă. „Fac un apel la autorități să accepte renumărarea voturilor pentru că nu au nimic de ascuns. Ciolacu și Ciucă sunt părtași la cea mai mare fraudă electorală de după 1946”, a adăugat ea.

Biroul Electoral Central (BEC) a respins însă cererea de anulare a alegerilor formulată de către Clotilde Armand, argumentând că sesizările nu sunt susținute de probe. Potrivit datelor centralizate de BEC, George Tuță a obținut 36,61% din voturi, iar Clotilde Armand 35,92%.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro