În data de 27 august, George Simion și aleasa lui își vor unui destinele. Nunta celor doi s-a transformat într-un eveniment public și se anunță o adevărată petrecere. Mirele a invitat toți românii să îi fie alături în ziua cea mare, așa că nu e de mirare că se anunță peste 20.000 de invitați. Nunta s-a transformat într-un festival, iar nuntașii chiar vor primi brățări la intrare. Cum va arăta marele eveniment?
Se pare că nunta lui George Simion o să adune o mulțime de oameni. Până acum au fost confirmați 10.000 de invitați, însă organizatorii se așteaptă ca numărul să se dubleze. Toți cei dornici o să fie aduși la eveniment cu autocarele puse la dispoziție de către mire și vor intra pe bază de brățară. Mai exact, marea nuntă se va desfășura asemenea unui festival, iar toate pregătirile au fost făcute.
„În momentul de față sunt aproximativ 10.000 de oameni care s-au înscris, din ce am vorbit cu organizatorii. Pentru că evenimentul este realizat de o echipă de organizatori profesioniști. E ca un festival în are liber.
Este o curbă a înscrierii participanților. În primă fază vin cei foarte interesați, după se ponderează înscrierile. Iar undeva cu două săptămâni înainte, reîncepe o curbă ascendentă. Ne așteptăm pe la 15.000 – 20.000 de oameni, așa a fost gândit.”, a declarat George Orbean, consilierul lui George Simion, potrivit fanatik.ro.
De ce meniu se vor bucura invitații
Nunta lui George Simion se vrea, de fapt, o serbare câmpenească, iar meniul o să fie unul reprezentativ. Toți cei prezenți vor bucura de grătare, bere la pahar și vin. Mai mult, atmosfera o să fie întreținută de artiști celebrii, printre care s-ar număra și Theo Rose.
Deși o nuntă de asemenea amploare necesită costuri substanțiale, George Simion nu și-a făcut griji în această privință. Se pare că s-a bazat mult pe cei 42 de nași pe care îi are, dar a beneficiat și de numeroase colaborări.
„Totul este dispus în interiorul unui perimetru, un câmp din vecinătatea unui resort. Evenimentele acolo vor avea loc. Lângă scenă și o zonă de servire a produselor alimentare. Nu își va cumpăra nimeni nimic. Toți oamenii care vin primesc mâncare și băutură din partea organizatorilor. Nu sunt foarte mari cheltuielile. Sau nu așa mari pe cât par. Nu va fi un meniu extraordinar de complex. Vor fi grătare, va fi bere la pahar, vin. Totul e gândit ca o petrecere câmpenească.
Au fost foarte mulți oameni și foarte multe companii care au vrut să ofere produse alimentare pentru eveniment. Iar din punctul ăsta de vedere lucrurile s-au optimizat foarte bine. Mai sunt și donații ale prietenilor apropiați. Ale nașilor, sunt 42 de nași totuși la nuntă.”, a mai spus George Orbean.