Reclamă

Președintele AUR, George Simion, a confirmat marți că le-a solicitat candidaților să contribuie cu 60.000 de euro la bugetul de campanie parlamentară. El a motivat această cerință prin faptul că așa este conceput sistemul electoral din România, unde candidații sunt responsabili pentru cheltuielile de campanie. Banii sunt virați transparent în contul partidului și raportați la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

„Tuturor candidaților la alegerile parlamentare li s-a cerut să contribuie, conform legii, la bugetul de campanie, să asigure precampania și campania electorală, pentru că așa este conceput sistemul electoral din România, candidații suportă aceste cheltuieli”, a declarat Simion într-o conferință de presă. El a subliniat că există dovezi ale virării acestor sume în contul partidului și că ele sunt gestionate în mod transparent.

Întrebat despre suma specifică de 60.000 de euro, George Simion a confirmat că aceasta este suma cerută candidaților AUR la alegerile parlamentare. El a menționat, de asemenea, că și în anul 2020, candidații și-au plătit cheltuielile de campanie. Totuși, el a adăugat că suma nu reprezintă o condiție obligatorie pentru candidaturi, ci este important ca aceștia să nu fie infiltrați de alte partide, precum PSD și PNL, pe listele electorale ale AUR.

Simion a insistat că o altă condiție necesară include susținerea filialelor. În contextul demisiilor recente din AUR, a fost întrebat dacă acei politicieni erau infiltrați de PNL și PSD, la care a răspuns că nu poate face o asemenea declarație, dar a precizat: „Pot să vă spun că am tăiat la sânge în listele pentru Parlament, pentru a ne asigura că, odată ajunși acolo, nu vor întoarce armele”.

Recent, doi deputați și un senator și-au dat demisia din AUR, în urma unor divergențe legate de listele pentru parlamentare. Deputatul Ringo Dămureanu a afirmat în plen că s-au cerut 60.000 de euro pentru a obține candidaturi eligibile și a cerut demisia lui George Simion din funcția de președinte al AUR, descriindu-l drept un „impostor politic”.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro