George Burcea și-a sărbătorit aseară ziua de naștere. Actorul a împlinit 34 de ani și s-a bucurat de ei alături de cele două fetițe. George este foarte topit după Ella și Clara, așa că a postat o fotografie pe Instagram și pentru fanii lui.
Cum a sărbătorit actorul ziua de naștere
La doar 34 de ani, George Burcea este un bărbat în floarea vârstei și împlinit. Are două fetițe superbe împreună cu Andreea Bălan și este într-o relație fericită cu iubita lui, Viviana Sposub. Actorul le-a scos în oraș, într-un restaurant de fițe pe micuțe. Au comandat un platou mare de sushi și au petrecut o seară ca în familie.
De asemenea, George Burcea a scris un mesaj pe Instagram despre anul prin care a trecut. Acesta a vorbit subtil despre problemele dintre el și Andreea Bălan din ultima perioadă, recunoscând că cei 33 de ani l-au pus des la încercare. Speră totuși că va răsări Soarele și pe strada lui.
„34. Am avut ani complicati, dar ca ultimul an nu a fost niciunul… Multumesc Lui Dumnezeu cã sunt sãnãtos si ca mã ajutã mereu sã trec peste orice poveste mai putin plãcutã. Dragoste, liniste si întelegere doresc tuturor oamenilor”, a scris George Burcea pe rețelele de socializare.
George Burcea își dorește să aibă o relație mai strânsă cu fosta sa soție
George Burcea a povestit într-un interviu recent care este relația lui cu cele două fetițe. Acestea locuiesc cu mama lor, Andreea Bălan, iar actorul le vizitează cât de des poate. Are acces nerestricționat la fetițe și încearcă să fie un tată cât mai prezent în viața lor. Singurul impediment este relația dintre el si Andreea, care nu este una foarte bună.
Acesta a explicat că el vrea să îmbunătățească lucrurile cu artista și că se vor rezolva în timp. Copiii sunt foarte importanți pentru amandoi. De dragul lor vor face tot ce e posibil să nu simtă lipsa niciunuia.