Actorul George Burcea nu are pace și se pare că a pornit un război total pe internet la adresa fostei sale soții chiar în Sfânta zi de Paște! Furios peste măsură, acesta a atacat-o pe Andreea Bălan publicând și câteva fotografii care o pun la zid pe cântăreață. Artista nu a stat nepăsătoare, astfel că a postat un mesaj pe măsură pentru fostul ei soț.
George Burcea a aflat în seara de Paște că este blocat de pe contul de Instagram al Ellei, fiica cea mare pe care o are împreună cu Andreea Bălan. Tot în acel moment, acesta și-a ieșit din minți și a făcut câteva postări prin care o umilește pe fosta lui soție.
“Mi-am luat block de la Ella. Oare cine a făcut asta? Hmmm, interesant, nu?”, a fost unul dintre cele trei mesaje pe care George Burcea le-a postat, furios peste măsură fiind.
”Când c#$%*& fostei soții sunt mai mari decât interesul familiei, te blochezi în net. Bravooo”. Să mai credeți în sfintele care fac pe nevinovatele la TV… care-și dau duhul pentru familie… care jură că boul a fost de vină, iar ele sunt sfinte :)) Paște fericit”, a mai scris actorul la adresa fostei soții.
Replica Andreei Bălan nu a întârziat să apară. Puțin după miezul nopții, aceasta l-a atacat pe fostul soț printr-un mesaj publicat pe rețelel de socializare. Nemulțumirea lui George Burcea cu privire la faptul că a fost blocat de pe contul de Instagram al Ellei a înfuriat-o la culme pe Andreea Bălan.
“Când postezi satâre după ce dai share la pozele cu Ella și Clara, e firesc să primești block, ca să nu mai dai share și să apară copiii lângă astfel de postări periculoase! Vreau un tată exemplar, nu de care să îmi fie teamă”, a scris Andreea Bălan.
Cei doi au împreună două fetițe, Ella și Clara, acesta reprezentând, se pare, singurul motiv care îi mai leagă în momentul de față.