Generalul Gheorghiţă Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a declarat marți că siguranța europeană este în pericol, anunțând că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. Afirmatia a fost făcută cu prilejul aniversarii a 165 de ani de la înființarea Statului Major.
„Indicatorii situaţiei actuale de securitate ne avertizează că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. În disonanţă cu normele dreptului internaţional umanitar, acţiunile Federaţiei Ruse alimentează progresia negativă a potenţialului de ameninţări şi riscuri de securitate. La nivelul regiunii Mării Negre, zonă de interes strategic a NATO, avem o situaţie de criză în domeniul apărării”, a spus generalul, conform Agerpres.
Generalul Vlad a precizat că Armata României a reconfigurat arhitectura defensivă și a implementat măsuri de adaptare a procedurilor și capacităților defensive. „Totodată, s-au îmbunătăţit capabilităţile de cunoaştere a situaţiei şi avertizării timpurii. Capacitatea noastră defensivă, respectiv relaţiile euro-atlantice şi de Parteneriat Strategic cu SUA rămân vectorii posturii naţionale de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre”, a mai explicat oficialul MApN.
Evenimentul marchează și o reflecție asupra istoriei militare a României, începută acum 165 de ani, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, când a fost înființat Corpul De Stat Major General. Generalul Gheorghiţă Vlad a subliniat valoarea istorică a acestei instituții: „De atunci, unul dintre pilonii identităţii naţionale a fost reprezentat de instituţia apărării. Prin fapte, Armata şi-a câştigat un bine-meritat loc în istorie şi în inimile românilor.”
Militarii români sunt implicați în operațiuni NATO și UE în diverse puncte fierbinți precum Balcanii de Vest, Africa, Marea Mediterană și Oceanul Indian. România asigură și condițiile necesare operării forțelor aliate, potrivit Planurilor Regionale. Cu partenerii din Armata Națională a Republicii Moldova, pregătește răspunsurile pentru amenințările hibride, în contextul tensiunilor cu Moscova.
Generalul a menționat faptul că România își consolidează capacitățile de apărare prin contribuții către Armata Ucrainei și asigurând echipament și armament de calitate pentru militarii săi. Acesta a subliniat că demersurile pentru întărirea capabilităţilor naţionale continuă fără abatere.