Majoritatea dintre noi suntem conștienți de faptul că gelozia poate deveni o problemă destul de serioasă. Mai ales dacă abordarea este greșită, acest sentiment poate fi necontrolat.
În timp ce anumite persoane consideră gelozia ca pe ceva necesar într-o relație, alții nici măcar nu o bagă în seamă. Cel mai rău caz poate fi acela în care gelozia pune stăpânire pe mintea și acțiunile persoanei în cauză.
Necontrolată, gelozia poate degenera. Iată explicația psihologului
Psihologul Cristian Andrei a explicat în cadrul unui podcast cât de serioasă poate deveni această problemă.
„Oamenii cred că femeile sunt mai geloase decât bărbații, dar de fapt, ele comunică mai repede ceea ce simt. Bărbații țin în ei și când devin geloși fac urât în mod tradițional împotriva femeii.
De ce? Pentru că ești nesigur pe tine. Și în loc să te confrunți cu bărbatul acela, fiind nesigur pe tine, îți cauți și tu o victimă mai slăbuță, tocmai iubita ta. O faci cu ou și cu oțet pentru acțiunile de curtare pe care le pune în mișcare celălalt bărbat.
Dacă tu te-ai cunoaște cu celălalt bărbat și i-ai spune ‘noi doi suntem împreună, dau mâna cu tine, mă uit în ochii tăi și-ți spun că nu vreau să mai comunici cu iubita mea!’, atunci celălalt înțelege, bărbații au de regulă acest stil de fair-play în convențiile dintre ei”, a declarat Cristian Andrei, invitat fiind în podcast-ul lui Ștefan Mandachi.
Cristian Andrei: ,,Nu ești mulțumit cu bărbatul cu care ai ajuns să fii”
Cât despre bărbații a căror gelozie a atins cote alarmante, Cristian Andrei vine cu câteva sfaturi. Sunt extrem de utile pentru o funcționare cât mai sănătoasă a relației de cuplu.
„Dacă este să o comunici gelozia, este important să o comunici celuilalt bărbat. Atunci se poate regla repede și simți că ai avut o acțiune cu rezultat. Dacă îi comunici partenerei tale că ești gelos pe altul că o caută pe partenera ta, ea nu are ce face.
Nu este bine să-i comunici asta partenerei pentru că este și un fel de indiciu de slăbiciune. Dar pe termen lung, atunci când ești gelos, este să faci ceva cu persoana ta, să fii mai mulțumit de tine.
E posibil să observăm că există femei și bărbați care nu sunt geloși deloc, aproape. Sentimentul acesta nu apare pentru că nu apare sentimentul de inferioritate față de celălalt.
Maximum de gelozie este să fii gelos pe un bărbat din trecutul partenerei tale, să-i reproșezi că a umblat cu unul înainte să fie cu tine.
Acest lucru arată, de fapt, că tu nu ești mulțumit cu bărbatul care ai ajuns să fii la ora actuală”, a mai adăugat psihologul Cristian Andrei.