Geanina Ilieș povestește deschis despre urcursurile și coborasurile din viață de tânăr antreprenor. A reușit să devină un nume pe o anumită nișă și să orientat perfect. Nu a fost afectată deloc de declinul de pe piață economică pentru că a știut să gestioneze business-ul. În prima parte a anului a decis să vândă o parte din afacerea să construită în domeniul centrelor de înfrumusețare.
”Chiar dacă nu am anticipat ce va fi la nivel economic, în luna ianuarie, imediat după sărbători, am decis să vând unul dintre saloane.” a declarat Geanina.
A vândut și s-a întors în televiziune, că la prima ei dragoste. Și pe acest plan a afost norocoasă pentru că filmările la emisiunea prezentată de ea ”Gospodar fără pereche” a încheiat filamrile chiar înainte de situația actuală dificilă. Nu aceeași soarta au avut-o alte proiecte de la PRO TV. Pe lângă jobul din media, Geanina și-a păstrat totuși o parte din business-ul din sfera de beauty. De acesta vedetă se va ocupă în continuare însă după trecerea perioadei critice.
Multitasking, Geanina Ilieș este și o mămică împlinită. Fiul ei este un tânăr adolescent cu care vedetă are o relație deosebită de prietenie. Au și de ce pentru că vedetă a devenit mama la vârstă de 21 de ani, astfel având șansă să crească în același timp. Chiar dacă l-a crescut singură pe Patrick, Geanina nu a avut niciodată momente de nesiguranță. Mai mult, susține vedeta, acesta a fost și unul dintre motie care a motivat-o să ajungă atât de departe în afaceri.