Gazonul este, fără doar și poate un element foarte important pentru un stadion de fotbal și pentru jocul unei echipe.

Reclamă

Acesta ar putea fi motivul pentru care primarul unei comune din România de doar 5200 de locuitori a decis să achiziționeze, pentru echipa de forbal din localitate, gazon mai scump decât cel de la Arena Națională. Până la urmă, fără investiții, nu există nici performanță. Iar în momentul în care te situezi pe locul 11 al ligii a 4-a la fotbal, clar ai loc de crescut, că mai rău…ar fi dramatic.

Primarul din Dragomirești Vale, comună situată în județul Ilfov, unde se petrece pozna cu pricina, George Socol, a decis acum, când cuvântul „pandemie” este pe buzele tuturor și toți edilii se plâng de lipsă de fonduri, că este cel mai bun moment să atribuie un contract de 430 mii lei, prin achiziție directă, unei firme specializate în rulouri de gazon, din Giurgiu.

Aceeași firmă s-a ocupat, în anul 2017 și la montarea gazonului pe Arena Națională, la un preț cu 20 de mii de euro mai mic, după cum notează Libertatea. Managerul firmei cu pricina spune că lucrarea este una de anvergură (ca pentru penultimul loc din liga a 4-a), iar prețul este unul justificat, mai ales că în preț intră și niște plase anticârtițe, extrem de scumpe.

„Noi facem acolo ceva de anvergura. Lucrarea era necesara, pentru ca terenul era impracticabil, era foarte denivelat si prezenta gropi din cauza cartitelor. Stiti ca aceste animale sunt protejate de lege, nu e voie sa le omori. De aceea vom monta acea plasa anticartite, care vine din Spania si e extrem de scumpa”, a declarat Ovidiu Petrache.