Garda Națională de Mediu a înaintat, luni, o sesizare penală împotriva întregii comunități din Sintești, județul Ilfov, vizând arderile ilegale de deșeuri care au loc în zonă. Începând cu anul 2022, autoritățile au efectuat peste 40 de controale, aplicând amenzi în valoare totală de circa 4 milioane de lei și confiscând 51 de tone de deșeuri. De asemenea, aceste acțiuni s-au soldat cu deschiderea mai multor dosare penale.
„Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Ilfov a înaintat o sesizare penală împotriva fenomenului arderilor ilegale de deșeuri, adresată întregii comunități din Sintești, județul Ilfov, unde, de-a lungul numeroaselor descinderi ale comisarilor GNM, au fost identificate fapte de incendiere, abandonare, aruncare, eliminare a deșeurilor în spații neautorizate, fapte prevăzute de codul penal. Sesizarea a fost documentată cu datele acumulate de instituție de-a lungul numeroaselor descinderi, astfel punând la dispoziția organelor de cercetare penală informații cât mai clare pentru pedepsirea făptașilor, conform legii”, au afirmat reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu într-o postare pe Facebook conform News.ro.
Acțiunile repetate de control efectuate din 2022 până în prezent, în localitatea Sintești, au condus la sancțiuni în valoare de aproape 4.000.000 de lei și la confiscarea a 51 de tone de deșeuri. De asemenea, autoritățile au confiscat vehicule și au inițiat dosare penale. Cea mai recentă acțiune a avut loc vinerea trecută, când s-au aplicat amenzi de 90.000 de lei și au fost confiscate 6 tone de deșeuri feroase și neferoase.
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a subliniat importanța acestei acțiuni: „Fenomenul colectării, deținerii și valorificării ilegale a deșeurilor este o problemă cu care ne confruntăm constant. Acest demers al colegilor de la Comisariatul Județean Ilfov, cu siguranță, nu va rămâne fără consecințe. Modul în care au documentat această sesizare penală, reclamând un fenomen infracțional dezvoltat la nivelul unei întregi comunități și faptul că a fost înaintată către Parchetul General – Biroul pentru Combaterea Infracționalității de Mediu, structura cu care Garda Națională de Mediu a avut rezultate excelente, îmi dă încredere să repet, tare și răspicat: «Dacă arzi deșeuri, faci pușcărie!»”.
Sintești a devenit punctul central al unei campanii intensive a autorităților de mediu, având în vedere frecvența actelor ilegale de ardere a deșeurilor. Sesizarea penală înaintată de Comisariatul Județean Ilfov pune în lumină gravitatea situației și determinarea autorităților de a combate aceste practici ilegale.