O pacientă a făcut duminică o fotografie în secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Focșani în care apar câțiva gândaci și a postat-o pe Facebook.
Fotografia a fost însoțită de un mesaj în care povestește că situația este neschimbată în spital, acum nouă ani având aceleași probleme în același spital din Focșani.
„Doamneee ferește! Secția de pediatrie Focșani, gândaci ca la ghenă! Ăștia se bat pentru ciolan, iar noi murim cu zile, te duci cu o boală și vii cu șapte! (Fotografia e făcută astăzi)… da da, astăzi de dimineață! (duminică-n.r.) Am stat și eu cu un copil internată, țin minte cum omoram gândacii de pe perete toată noaptea, însărcinată fiind cu cel de al doilea… Asta fiind acum 9 ani, astăzi e la fel.“, a scris femeia pe pagina de socializare.
Reprezentanții spitalului contestă cele spuse de pacientă, spunând că nu au probleme cu gândacii, aceștia adunându-se la mâncarea bolnavilor ținută prin dulapuri.
„Acolo sunt puse capcane pentru gândaci, sunt puse cu acordul medicului epidemiolog. Nu sunt probleme cu gândacii în spital, insectele mai apar pentru că pacienții țin mâncare în sertare, deși există frigidere. Capcanele au un gel special care atrag gândacii, sunt pentru prevenire. Nu circulă gândacii prin salon. Secția de pediatrie arată foarte bine, este curată, a fost modernizată recent. A fost și control de la DSP, totul a fost în regulă.“, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Focșani, Alina Cosma.
Gândacii de la Spitalul Județean din Focșani au strâns un val de comentarii, unii cerând autorităților să ia măsuri, alții susținând că se urmărește ceva cu acele imagini.
„Totuși, se vede că ar fi curat linoleumul… gândacii sunt prezenți peste tot în oraș, cel puțin, pentru că exista ouăle lor depuse în fisurile clădirilor. Nu e ceva ce poate fi controlat de personalul spitalului și, la câte responsabilități au, chiar nu e treaba lor.“, consideră o femeie, în timp ce alta se declară revoltată: „Rușine responsabililor sau mai bine spus iresponsabililor, fereascā Domnul să te îmbolnăvești“.
După ce mai multe persoane au reacționat, pacienta în cauză mai lasă un punct de vedere: „Înțeleg că s-au făcut sesizări, de parcă nu se știe că sunt gândaci în spital. Au fost dintotdeauna… acele capcane sunt amplasate seara pentru ca mai apoi, a doua zi să fie strânse“.