Gabriela Oțil, fostă Prisăcariu, a avut o reacție acidă după ce urmăritorii săi de pe social i-au criticat o postare legată de bebelușul său. Soția prezentatorului TV, de la Antena 1, Dani Oțil a oferit o explicație și a dezvăluit că se gândește din ce în ce mai mult să nu mai publice nimic legat de fiul său.
Gabriela Prisăcariu a fost din nou ținta haterilor de pe rețelele de socializare. Soția lui Dani Oțil a fost acuzată de una dintre mamele care o urmăresc pe social media că nu știe cum să își educe copilul, dar și de faptul că dă un exemplu negativ celor din jur. Iată ce mesaj a primit de frumoasa blondină, dar și reacția pe care a avut-o.
În ultima vreme, Gabriela Prisăcariu a fost criticată de mai multe mămici din mediul online pentru faptul în care își crește și educă bebelușul. Ei bine, deși a răbufnit recent privind acest subiect, în continuare urmăritoarele ei sunt atente la fiecare detaliu pentru a o acuza.
Soția lui Dani Oțil, criticată de fani că nu știe cum să își educe copilul
Gabriela Prisăcariu este o figură destul de activă în mediul online. Așa că zilnic împărtășește cu toți cei care o urmăresc și îndrăgesc fiecare moment din viața ei. La fel a făcut și data aceasta, dar cârcotașii au fost și ei pe fază, așa că au venit cu replici dure pentru ea.
Soția lui Dani Oțil a postat de curând un clip video în care îi dădea să mănânce fiului ei, dar fiindcă își dorește să învețe să se hrănească de unul singur, dar și din curiozitate, micuțul Luca Tiago a băgat mâna în vase și s-a murdărit.
Frumoasa blondină l-a filmat exact așa cum era, pentru a avea ca amintire aceste momente unice, dar cârcotașii au venit cu numeroase acuzații la adresa ei.
Ce reacție a avut Gabriela Prisăcariu
Gabriela Prisăcariu s-a obișnuit deja cu astfel de critici și acuzații dure și urâte din partea unor persoane care o urmăresc, așa că în urmă cu doar câteva zile se gândea să pună capăt acestor întâmplări prin a se opri din postat pe Instagram momente cu fiul ei.
Bineînțeles, deranjată de ceea ce a primit de la o mamă, soția lui Dani Oțil a postat conversația în mediul online. Mai apoi a spus că se aștepta la astfel de mesaj și este din ce în ce mai hotărâtă să nu mai împărtășească multe clipe din viața ei pe rețelele de socializare.
„Promovezi un copil pe care îl lași să mănânce ca la porci, ai puțina grija sa nu facă atâta dezastru. Poți să-l educi ușor, ușor, nu trebuie să-i permiți orice. Pentru tine e amuzant, dar te vede o țară întreagă și ia exemplul tău.”, este mesajul dur primit de Gabriela Prisăcariu pe Instagram.