Reclamă

Gabriela Firea afirmă că se aștepta să piardă la alegerile pentru Primăria Capitalei, „dar nu la o diferență atât de mare” față de Nicușor Dan. Ea susține că a avut parte de o campanie electorală „mult prea scurtă”.

„161.761 de bucureșteni m-au votat duminică și le mulțumesc din tot sufletul pentru că au crezut în mine, în echipa mea și în soluțiile propuse de noi. Sunt convinsă că m-au votat cu mintea, inima, credința și empatia lor, așa cum i-am rugat în campanie. O campanie mult prea scurtă, față de nevoia de a aduce aminte ce am realizat ca primar general și, mai ales, pentru a explica ce voiam să rezolv în continuare”, a scris Firea pe Facebook.

Fostul primar a adăugat că întotdeauna a reacționat cu „modestie și demnitate” atunci când a fost câștigătoare și, la fel, va continua și acum, când ocupă locul doi. „De aceea, nu mă voi apăra învinovățind pe altcineva. Îmi fac doar mie reproșuri din care, cu siguranță, am să învăț pentru viitor. Și, a propos de viitor, din păcate observ că sunt anumiți analiști mai preocupați de ‘cariera mea politică’ decât de viața oamenilor, de cum vor trăi ei de-acum înainte în București: mai bine, la fel sau mai puțin bine. Un parcurs politic al cuiva este un fir de nisip comparativ cu existența oamenilor. Soarta lor ar trebui să ne preocupe pe toți”, a completat Firea.

Firea își reproșează că nu a reușit să se întâlnească cu mai mulți bucureșteni și că nu a avut suficient timp să dezbată problemele Capitalei cu diverse organizații. „Îmi reproșez că nu am reușit să mă întâlnesc cu mai mulți bucureșteni, că nu am ajuns în toate cartierele din cele șase sectoare, că nu a fost timp să dezbat problemele Capitalei cu mai multe organizații, asociații, entități civice, că nu am reușit să particip la mai multe interviuri radio, televizate sau din presa scrisă, în această lună intensă. Este posibil ca în puținele apariții în mass media să fi vorbit prea tehnic, prea administrativ, limbajul acesta este rodul muncii și experienței dar nu e creator de emoție și nu este deloc atractiv”, a mai spus Firea.

De asemenea, fostul edil al Capitalei a precizat că nu își reproșează că a acceptat să candideze pe ultima sută de metri. „Răspunsul meu negativ, la 1 noaptea, după 16 ore de ședință, într-un moment de criză pentru partid și pentru coaliție ar fi însemnat egoism și că mă gândesc doar la imaginea mea care ar fi suferit dacă pierdeam. Nu sunt un astfel de om. Am fost și voi fi un coleg devotat, loial, cu dorința de a face bine oamenilor, chiar cu sacrificii personale. Am dovedit-o, în timp, de multe ori. Mă așteptam să pierd, din cauza candidaților numeroși din centru-stânga bazinului politic, dar nu la o diferență atât de mare. Vom analiza cu toții care au fost cauzele, în afară de campania dură, intensă, fără precedent, dusă împotriva mea de un an de zile (când aveam 10 puncte peste actualul primar general) și aglomerarea culoarului politic. Vor mai fi examene politice anul acesta și trebuie să ne pregătim mai bine”, a anunțat Firea.

În final, Gabriela Firea a subliniat că dorește să învețe din această experiență și să continue să promoveze modernizarea comunităților și egalitatea de șanse. „Îi felicit pe toți câștigătorii din alegerile locale și europarlamentare! Le mulțumesc sincer, cu emoție și recunoștință, inimoșilor mei colegi de la București: Daniel, Robert, Hazem, Anca, George, Cristina, Alex și toți tinerii care ne-au însoțit zi și noapte. Sunteți în inima mea pentru totdeauna. A fost o lună plină de efort, dinamism, implicare, dorință de a explica și interacționa cu oamenii, în care i-am simțit aproape, coechipieri, pe colegii mei: Marcel, Paul, Mihai, Sorin, Eugen, Bogdan. Chapeau bas! Îmi pare rău că nu am reușit să obțin mai mult acum. Activitatea mea nu se va opri aici. Voi fi neobosită în a promova modernizarea comunităților, drepturile femeilor, egalitatea de șanse și protejarea sănătății tuturor. Cu Dumnezeu și gândul bun înainte!”, a concluzionat Firea.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro