Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a ieșit public cu o serie de declarații care îl vor enerva pe Klaus Iohannis. Firea este de părere că președintele a dus România în înfundătură și că speră ca Iohannis să se regăsească în privința alegerii noului premier, iar la începutul săptămânii viitoare să vină cu altă propunere.

„Ne vom întâlni luni, în Comitet Executiv care a fost deja convocat, vor veni toţi colegii noştri din ţară, preşedintele partidului, cu siguranţă, ne va expune ceea ce aproape ştim cu toţii care sunt variantele constituţional şi juridic şi se va lua o decizie, gândindu-ne în primul rând la ţară. Nu este un şablon şi nu este un fel de a spune”, a declarat Gabriela Firea, pentru Antena3.

Ce să facă socialii, din punctul de vedere al Gabrielei Firea
”Să luptăm pentru stabilitate, pentru un guvern performant, pentru înlocuirea premierului Orban cu un premier care să dea dovadă în primul rând de competenţă şi să adcem la guvernare miniştri care să lucreze în favoarea românilor, nu în defavoarea lor şi în favoarea unor grupuri de interese”.

„Președintele țării este cel care trebuie să accepte varianta de premier și câtă vreme domnia sa s-a antepronunțat și înainte de moțiune că nu va agrea și nu va valida o variantă de premier propus de către PSD, iar acum a venit explicit după consultările de la Cotroceni să spună că îl agrează pe același premier demis. Ne aflăm într-o fundătură politică din care tot preșdintele ar trebui să ne scoată. Poate renunță până luni la această propunere. Ar fi de aplaudat”, a conchis Gabriela Firea.