Primăria Capitalei a luat în ultimii ani măsuri constante de modernizare a mijloacelor de transport în comun, astfel încât, în prezent, parcul auto STB a fost modernizat cu 400 de autobuze Euro 6, şi, începând de lună viitoare sosesc în Capitală, etapizat, 130 de autobuze hibrid Mercedes. Primăria este în procedura avansată de licitaţie pentru achiziţia a 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie.
Toate aceste achiziţii reprezintă o premieră pentru administraţia Bucureştiului. Astfel, valoarea fondurilor alocate pentru modernizarea transportului public în comun depăşeşte, doar în acest an, 165 milioane euro. De asemenea, este pentru prima dată când se achiziţionează mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice sau hibrid.
În anul 2016, la iniţiativa Primarului General, Gabriela Firea, a fost înfiinţată Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADITPBI). Scopul acesteia a fost de a oferi călătorilor din Bucureşti şi Zona Metropolitană un transport în comun de calitate, la standarde europene.
Una dintre cele mai importante măsuri posibile datorită înfiinţării ADITPBI a fost extinderea transportului public din Bucureşti şi în judeţul Ilfov, prin crearea de linii regionale. Pe aceste linii circula preponderent autobuzele aparţinând STB, dar şi ale unor societăţi aparţinând operatorilor din judeţul Ilfov, respectiv STV SĂ – Voluntari şi STCM Ecotrans Chitila.
Astfel, în prezent, în regiunea Regiunea Bucureşti – Ilfov circula 1.191 de autobuze. Dintre acestea:
- 1.110 autobuze aparţin operatorului STB SĂ şi au norme de poluare Euro 6, Euro 4 şi Euro 3.
- 75 autobuze aparţin operatorului STV SĂ – Voluntari şi au norme de poluare Euro 5 şi Euro 3.
- 6 autobuze aparţin operatorului STCM Ecotrans Chitila, şi au norme de poluare Euro 6.
În judeţul Ilfov funcţionează 60 de linii regionale, care sunt operate cu cele 144 autobuze ale STB SA, 75 alte STV SA, şi 6 STCM Ecotrans Chitila.
STB funcţionează pe 42 de linii, STV funcţionează pe 16 linii, STCM Ecotrans Chitila pe 2 linii.