Gabriela Firea s-a ținut de cuvânt și a implementat programul de testare pentru cetățenii care locuiesc în capitală. Înscrierile s-au desfășurat într-un timp record.

 Gabriela Firea, testare noninvaziva în cadrul programului

Gabriela Firea a anunțat lansarea acestui demers încă din perioada stării d eurgenta. acum, la doar câteva zile de la ronuntarea stării d ealerta, se pare că s-a și ținut de cuvânt. Startul programului s-a dat astăzi, iar în cel mai scurt timp, peste 700 de bucureșteni s-au și înscris. Platforma proiectului poate cuprinde deocamdată 11.000 de bucureșteni. Conform procedurii, aceștia se înscriu în baza de date, iar ulterior vor fi contactați d ecatre reprezentanții primăriei. După această etapă, vor fi programați pentru recoltarea probelor. Gabriela firea susține despre acestea că nu minim invazive. Însuși edilul capitalei a mărturisit că a făcut un astfel de test recent.

 

„Este vorba doar despre un exudat nazal și faringian, am făcut și eu un astfel de test. Nu este nimic invaziv, nu este de speriat. Testarea este gratuită. După ce vă veți înscrie pe această platformă, veți fi contactați de colegii noștri și programați, de comun acord, la una dintre cele nouă clinici de stat și private care sunt afiliate programului nostru, în ziua și ora pe care le doriți și dumneavoastră. Nu va fi o problemă distanța, pentru că avem 20 de laboratoare acreditate, pe care le conțîn cele nouă clinici. Deci va fi destul de ușor de ajuns”, a declarat primarul municipiului București.

Gabriela Firea a lansat proiectul de testare la nivel de Bucuresti

Gabriela Firea și directorul ASSMB, Ablachim Turkes au menționat ce măsuri vor fi luate în cazul testelor pozitive. potrivit acestora, în fiecare caz de infectare se va desfășura o anchetă epidemiologică.Persoanele în cauza vor fi imediate informate referitor la starea lor de sănătate. De asemenea, la nivel de București se va realiza tot în cadrul unui proiect testul de anticorpi, tot prin demersurile primăriei capitalei.

„Au fost selectate deja 10.500 de persoane din Municipiul București, din toate cele șase sectoare, care vor fi contactate prin primăriile de sector și invitate să fie testate cu teste de tip anticorpi. Nici acel test nu este invaziv, nu este dureros: o picătură de sânge din buricul degetului”, a spus primarul general.” a mai adăugat Gabriela Firea.