Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscute și apreciate vedete de la noi din țară. Talentata prezentatoare TV are foarte mulți fani în mediul online, acolo unde postează zi de zi imagini și filmulețe din viața ei. Cu toate acestea, nu sunt mulți care își aduc aminte de cum arăta vedeta atunci când a apărut prima dată în lumina reflectoarelor. Este total schimbată, de la păr și până la siluetă bruneta este o cu totul altă persoană acum.

Soția lui Tavi Clonda se mândrește acum cu o familie de poveste. Cele două fetițe pe care le au împreună le fac viața mai frumoasă zi de zi, iar fanii nu se mai satură să îi privească ori de câte ori au ocazia. Acum Gabriela Cristea are parul lung și are o siluetă nu tocmai suplă, însă care o avantajează din toate punctele de vedere. Cele două sarcini prin care a trecut i-a adus foarte multă bucurie, dar și niște kilograme în plus de care a reușit să scape în mare parte. La începutul carierei sale, Gabriela Cristea se mândrea cu o tunsoare scurtă, chiar până deasupra umerilor, și cu o siluetă mult ma suplă decât acum.

Gabriela Cristea, imagini de colecție de la începutul carierei. Cum arăta vedeta cu părul scurt / FOTOGabriela Cristea, imagini de colecție de la începutul carierei. Cum arăta vedeta cu părul scurt / FOTO

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Gabriela Cristea, imagini memorabile de la începutul carierei

Gabriela Cristea se află în lumina reflectoarelor de aproximativ 3 decenii. Mai exact, debutul său în televiziune a avut loc în anul 1994, iar de atunci a rămas în atenția fanilor ei. De-a lungul timpului a avut parte de multe proiecte importante și a reușit să-și creeze o carieră cum mulți doar visează.

După cum se poate vedea și în imagini, frumoasa prezentatoare TV avea părul scurt, șaten și se lăuda cu o siluetă foarte fragilă. Gabriela Cristea a mărturisit la un moment dat că, la acea vreme, se machia de un singură și se îmbrăca cu hainele pe care le avea casă, dat fiind faptul că nu exista un make-up artist pentru a o machia și nici un ajutor specializat din punctul de vedere al ținutelor pe care le purta în emisiuni.