Gabriela Cristea este foarte apreciată de fanii ei, însă, chiar și așa, aceștia nu se sfiesc nicio secundă să o taxeze atunci când nu apare impecabil în fața lor. A reușit să strângă o comunitate destul de mare în mediul online, fapt care o expune din ce în ce mai des criticilor fanilor săi atunci când aceasta gafează.

Gabriela Cristea postează aproape zilnic imagini atât cu ea, cât și cu familia ei pe rețelele sociale. Acestea sunt luate de fiecare dată la bani mărunți de către urmăritorii săi care se pare că sunt foarte, foarte atenți la detalii. Ei nu o iartă deloc pe soția lui Tavi Clonda, atunci când face vreo gafă, iar de data aceasta a reușit să le atragă din nou atenția și să adune zeci de comentarii negative la una dintre fotografiile în care le prezenta fanelor unul dintre trenigurile sale.

Gabriela Cristea a primit zeci de comentarii răutăcioase

Prezentatoarea le povestea admiratoarelor că această piesă vestimentară este cea care o scoate din încurcătură de fiecare dată și că îi place tare mult să se îmbrace așa, pentru că se simte foarte bine și se poate mișca în voie. Internauții nici măcar nu au mai dat atenție vorbelor sale și nici nu s-au uitat la hainele vedetei, pentru că un detaliu rușinos le-a atras imediat atenția.

Aceștia au remarcat că ea nu avea pedichiura făcută și sunt de părere că o vedetă ca ea nu are voie să aibă astfel de apariții pe rețelele sociale sau oriunde altundeva. Comentariile răutăcioase nu se mai opresc, iar ea nu avut încă nicio reacție la cele spuse de ei, semn că nu îi pasă de oamenii care o critică dur pentru aparițiile sale care nu sunt întotdeauna perfecte. Se pare că frumoasa prezentoatoare TV nu se simte în vreun fel jignită de aceste comentarii și nici nu a simțit nevoia să intervină în vreun fel pentru a le schimba părerea fanilor ei.

Gabriela Cristea, făcută praf de fani! Ce au observat aceștia la una dintre fotografiile sale: "Jalnică"

”Vaii vai ce pedichiura ,marea vedeta si unghiile praf!!Rusineeee/ Data viitoare incearca sa nu expui si peretele din stanga ta…se vede murdar unde se termina mocheta…/ Fix pana la buric ii vin sanii!! O fi asa greu sa.si puna un sutien bun?? 🤔/ Păcat de trening, pedichiura….e jalnica/ Nu sunt rea ,dar la cum este o persoana publica trebuie sa fie nai atenta!!Zic la cata publicitate face!/ Scuze dar mai cu atentie ,sau mai bn zis fara expunere daca nu suntem ingrijite!!!/ Doar eu am intrat sa citesc comentariile despre pedichiura?😂/ Oja diferită. Urât. Picioare mari, cu degetele cât alea de la mâini. Urâte. Astea se văd primele. Treningul e trening./”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.