Actualul edil al municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa (PNL), a câștigat un nou mandat la Primărie, conform rezultatelor parțiale. După numărarea a 89% din voturi, acesta a obținut 49% din voturi (10.315 voturi).
El este urmat de candidatul PSD, Voicu Vușcan, care a acumulat 20,41% din voturi (4.294 voturi). În total, au fost numărate 21.030 de voturi valabil exprimate.
Primarul Gabriel Codru Pleșa a intrat în campania electorală ca suspect de plagiat și a încheiat-o ca plagiator dovedit. Cu o lucrare de doctorat pe tema pieței muncii în județul Alba și un titlu obținut în anul 2000, Pleșa a evitat mereu să vorbească despre acuzațiile care i s-au adus.
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București a confirmat recent plagiatul în cazul tezei de doctorat realizată în anul 2006 pe tema „Utilizarea rațională a forței de muncă în județul Alba”. Conform comisiei, zeci de pagini, reprezentând peste 40% din întreaga lucrare, au fost copiate dintr-o lucrare a unui profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai, din teza de doctorat a altei persoane, dar și dintr-un document al Guvernului.