Coeiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur, obiecte valoroase ale tezaurului dacic aparținând Muzeului Național de Istorie din București, au fost furate sâmbătă din Muzeul Drents din Olanda. În acest context, fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a declarat că exportul temporar al acestor bunuri pentru expoziţii a fost avizat de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
„Vorbim despre un furt, ca atare Olanda are datoria să identifice hoţii şi să redea României piesele de tezaur furate. Exponatele au ajuns la muzeul din Olanda în baza unui proiect iniţiat de Muzeul Naţional de Istorie a României, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor”, a subliniat Turcan. Potrivit fostului ministru, expoziţia făcea parte dintr-un efort diplomatic cultural continuu, care include și expoziții precedente la Madrid în 2021 și la Roma în 2024.
Raluca Turcan a precizat că pregătirea expoziției a necesitat colaborarea a 18 muzee din România, subliniind profesionalismul Muzeului Drents. „Muzeul Drents a avut obligaţia contractuală de a asigura măsuri speciale de securitate, care au fost implementate conform standardelor internaţionale. Fac precizarea că Ministerul Culturii nu decide cu privire la conţinutul colecţiilor prezentate în expoziţii”, a adăugat fostul ministru, accentuând că toate aprobările sunt acordate de comisii specializate.
Astfel de colaborări culturale sunt frecvente în Europa, iar România se bucură și ea de expoziții valoroase din alte țări. Un exemplu recent este expoziţia „Luminile lui Caravaggio”, aflată încă în desfășurare la Muzeul de Artă din Timişoara, a remarcat Turcan.
Furtul a declanșat o anchetă amplă, autoritățile olandeze difuzând imagini surprinse de camerele de supraveghere cu suspecții. Ancheta este în curs, iar publicitatea oferită acestor imagini urmărește identificarea și prinderea făptașilor, având în vedere importanța artefactelor furate.