Războiul din Ucraina continuă. În cea de-a 20-a zi a conflictului pe care Rusia l-a început în Ucraina bombardamentele armatei lui Vladimir Putin nu s-au oprit. Au fost explozii în Harkov, în Kiev și Sumî. În satul Antopil, lângă Rivne, o rachetă a lovit un turn de televiziune.
Șeful Administrației Militare Regionale Rivne, Vitali Koval, a anunțat că în urma atacului asupra turnului de televiziune din Antopil, lângă Rivne, oraș cu 240.000 de locuitori din nord-vestul Ucrainei, cel puțin nouă persoane au murit și tot atâtea au fost rănite.
9 ucraineni au murit. Numărul lor poate crește
Momentan, potrivit bilanțului, cel puțin 9 persoane au murit și alte 9 au fost rănite. Dar, cei 200 de salvatori continuă operațiunile de căutare a supraviețuitorilor și la ora transmiterii acestei știri.
În raioanele de nord ale regiunii a fost reluată difuzarea prin cablu a posturilor TV, care a fost întreruptă după bombardament. Posturile de radio ale radiodifuzorilor locali transmit din nou.
As a result of the Russian attack on the TV tower near Rivne, 9 people were killed and 9 injured. Life is becoming so fragile! You’re living, making plans, one second later you’re gone. pic.twitter.com/9rftpHxdHT
— Iuliia Mendel (@IuliiaMendel) March 14, 2022
Zelenski, mesaj în rusă către soldații lui Vladimir Putin
În cursul nopții, Volodimir Zeleski a informat că forțele ucrainene au ajutat 3.800 de oameni să fugă din zonele în care se poartă lupte în Lugansk și Kiev. Președintele Ucrainei le-a cerut rușilor să se predea cât mai repede posibil.
„Recruți ruși, ascultați-mă cu mare atenție! Ofițeri ruși, voi ați înțeles deja situația. Nu veți câștiga nimic din Ucraina. Veți lua vieți. Voi sunteți mulți, dar și dintre voi veți muri. Dar de ce să muriți? Pentru ce? Știu că vreți să trăiți.
Ascultăm conversațiile voastre în interceptări, auzim ce credeți cu adevărat despre acest război fără sens, despre această rușine și despre statul vostru. Ascultăm conversațiile pe care le aveți unul cu celălalt. Apelurile către familia de acasă. Auzim tot și tragem concluzii. Știm cine sunțeți.
Prin urmare, vă ofer o alegere. În numele poporului ucrainean, vă dau o șansă. O șansă de a supraviețui. Dacă vă predați forțelor noastre, vă vom trata așa cum ar trebui să fie tratați oamenii – ca oameni, decent. Așa cum nu ați fost tratați de propria voastră armată, într-un fel în care armata voastră nu o tratează pe a noastră. Alegeți!”, a transmis el.