În urmă cu câțiva ani, chiar în timpul unui eveniment, Fuego a avut parte de o întâmplare nefericită. Cu toate că, de-a lungul vieții sale a încercat să evite momentele penibile, se pare că acestea nu l-au ocolit pe îndrăgitul artist.

Totul s-a întâmplat în momentul în care Fuego susținea un concert la Dej. Vremea era una nefavorabilă, iar într-un moment de neatenție, artistul a ajuns direct sub scenă. Chiar și în ciuda acestei situații neprevăzute și nedorite, cântărețul a continuat să cânte.

Fuego: „A fost destul de penibil..”

Sursa: Social media

A făcut chiar și haz de necaz pe seama acestei întâmplări. Le-a povestit celor prezenți la eveniment cum arată lucrurile sub scenă. Din fericire, Fuego nu s-a ales cu lovituri după acest episod.

„Am fugit întotdeauna de penibil și am încercat să mă țin cât mai departe de el. Un moment penibil, jenant, a fost atunci când am căzut sub scenă, acum mulți ani, undeva la Dej. M-am avântat pe scenă, era și furtună și nu am observat că în mijlocul ei era un soi de gol, ca o fosă!

Și uite așa, în timpul cântării, efectiv am zburat dedesubt, dar am continuat să cânt și am început să râd, povestindu-le oamenilor ce frumos e acolo, sub scenă! Noroc că nu m-am lovit, dar a fost destul de penibil!a declarat Fuego pentru spectacola.ro

Fuego este de părere că meseria pe care o are este un dar de la Dumnezeu, nicidecum o alegere. În cazul în care nu ar fi avut o carieră în domeniul artistic, Fuego ar fi ales drumul preoției.

„Drumul meu nu a fost neapărat o alegere, a fost un dar! De mic am știut că am voce, m-am pregătit în acest sens, iubesc scena și asta știu să fac cel mai bine! Dar chiar și așa, dacă la un moment dat n-aș mai face muzică, aș putea face orice altă profesie cu plăcere! a mai spus acesta pentru sursa citată