Medicul primar ortoped Vasile Druță a explicat legătura dintre durerea de articulații și schimbarea vremii, subliniind că temperaturile scăzute din timpul iernii pot cauza sau accentua durerile musculare. „Există o legătură între temperaturile scăzute și o durere resimțită în corp, mai exact la nivelul mușchilor și articulațiilor”, a declarat acesta pentru Digi24.
Druță a explicat că nu osul în sine provoacă durerea, ci zona periostală care învelește osul și are terminațiuni nervoase. Durerea resimțită este, de fapt, una musculară sau articulară.
Contractarea musculaturii superficiale în condiții de frig poate duce, de asemenea, la o serie de dezechilibre biomecanice ce provoacă inflamații musculare și articulare. „Acest dezechilibru muscular apărut poate duce la inflamații musculare și articulare, care implicit provoacă și durere”, adaugă medicul.
De asemenea, temperaturile reci pot activa anumite puncte dureroase (trigger points) aflate pe structurile musculare scheletice, provocând dureri resimțite fie la nivelul punctului de activare, fie într-o altă zonă a corpului.
Medicul ortoped explică faptul că disconfortul poate fi resimțit chiar și după expunerea pe termen scurt la frig, mai ales la persoanele cu probleme de sănătate preexistente. „Persoanele care au fost diagnosticate cu anumite probleme medicale, cum ar fi artrozele, vor resimți în sezonul rece o durere accentuată la nivelul articulațiilor”, conchide Druță.
Medicul sfătuiește totodată persoanele care experimentează dureri articulare să consulte un specialist pentru un diagnostic corect, recomandând tratamente medicamentose combinate cu fizioterapie și kinetoterapie în funcție de necesitatea individuală a pacientului. „Chiar dacă durerea este neplăcută, odată apărută la nivelul corpului, ea este un semn care ne transmite informația că ceva nu este în regulă.”, conchide Vasile Druță.