Reclamă

Andrew și Tristan Tate au pierdut o colecție impresionantă de mașini de lux după ce autoritățile au pus sub sechestru 16 autoturisme în cadrul unui dosar de trafic de persoane. Printre acestea, un Ferrari Competizione, evaluat la peste 2 milioane de dolari, este considerat cea mai valoroasă piesă a colecției.

Procurorii, susținând că mașinile au fost achiziționate cu bani obținuți ilegal, au descins astăzi în garajul celor doi frați de la primele ore ale dimineții. Acesta nu este primul astfel de episod pentru Andrew și Tristan Tate, fiind a doua oară când statul român confiscă mașinile celor doi, după un episod similar din urmă cu doi ani când au fost ridicate 11 autoturisme evaluate la peste 3 milioane de euro.

Cazul face parte dintr-o anchetă mai amplă desfășurată de DIICOT, care îi acuză pe frații Tate că au recrutat, din 2015 și până în prezent, 34 de femei pentru a produce materiale pornografice difuzate pe platforme online. În comunicatul de presă emis de DIICOT, se precizează: „Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpaţi (doi dintre ei cetăţeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracțional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetăţean străin) şi în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetăţean român), care a acţionat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României cât şi al altor state.”

În urma acțiunii de astăzi, pe lângă autoturisme, au fost ridicate și aproximativ 40.000 de euro, mai multe ceasuri de lux și laptopuri. Autoritățile continuă investigațiile în acest dosar complex care îi acuză pe cei doi frați de exploatarea sexuală a victimelor și obținerea unui profit estimat la peste 2.800.000 dolari americani și 887.000 de tokeni virtuali.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro