Reclamă

Curtea de Apel Ploiești a decis eliberarea celor trei fii ai vrăjitoarei Sidonia, principalii suspecți în cazul presupusei crime a lui Sorin Anghel, de la Padina. Frații, care au fost timp de câteva luni în arest preventiv, vor continua să-și ispășească sentința în arest la domiciliu.

Cei trei frați au devenit suspecți principali după ce Sorin Anghel a fost găsit mort la o petrecere. În ciuda numeroaselor speculații privind desfășurarea evenimentelor, unul dintre frați a declarat că situația a generat dintr-o acțiune de autoapărare. Imaginile de pe camerele de supraveghere au contribuit semnificativ la anchetă, fapt ce a dus la prelungirea detenției preventive.

Decizia Curții de Apel Ploiești, luată în data de 13 mai, este definitivă și va rămâne în vigoare timp de 29 de zile, până la data de 10 iunie 2024. În cursul celor 29 de zile, frații vor respecta cu strictețe măsurile impuse de instanță, rămânând în arest la domiciliu.

„Admite contestaţiile formulate de inculpatii Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă; Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuieşte măsura arestării preventive luata fata de inculpatii Marin Laurentiu,, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”, a declarat Curtea de Apel Ploiești.

Vrăjitoarea Sidonia, mama celor trei frați, a mărturisit că a avut viziuni despre evenimentul tragic. Femeia a declarat că le-a sfătuit pe fiii săi să evite petrecerea, dar aceștia nu au ascultat-o. Sidonia a afirmat că fiii ei nu sunt criminali.

„Suntem şocaţi, sunt terminată, sunt foarte şocată, nu putem să ne revenim din starea respectivă. Au trecut poate 3-4 zile din ziua respectivă. Au plecat copiii mei, să se ducă să se distreze la un club de acolo şi acel om, de la acea dedicaţie pe care a dat-o, unde se distrau şi beau şi mâncau la masă, fără să deranjeze pe nimeni, fără să aibă legătura cu nimeni, acel om s-a dus şi s-a pronunţat singur la masă. Şi a început să-mi lovească copiii. Un om de 150 de kg şi aproape 2 metri l-a lovit pe copil, l-a pus jos şi acolo a vrut să-i taie beregata, să-i ia gâtul pur şi simplu”, a declarat vrăjitoarea Sidonia.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro