Reclamă

Fratele vedetei a primit în trecut o pedeapsă în închisoare de 6 ani și 11 luni. După o perioadă destul de mare de timp în care a stat în pușcărie, acesta se pregătește să revină în lume.

Flavius a fost condamnat din cauza unei tentative de omor. Inițial, el a primit doar 5 ani după gratii. Însă, după ce victima a fost nevoită să își amputeze un picior, anii de închisoare au crescut la 6 ani și 8 luni.

Flavius Deaconescu a deschis un proces, în care a solicitat să fie eliberat condiționat. Bărbatul care a reprezentat în trecut un pericol, a explicat autorităților că și-a îmbunătățit comportamentul.

Conform celor spuse de atacator, a fost cuminte în pușcărie și a participat la diferite activități educative. Sora lui, Irina Deaconescu îl așteaptă acasă alături de nepoțica lui.

Fratele Irinei Deaconescu se pregătește să iasă din închisoare. A intrat după gratii după ce a mutilat un tânăr și a vrut să-l omoare!
Arhivă personală

Încercări grele pentru familia Deaconescu

Nu au fost de ajuns problemele pe care fratele Irinei le crease deja în trecut. Au urmat și altele. Judecătorii i-au mai dat între timp, o condamnare, pentru tulburarea liniștii publice. Astfel, la cei 6 ani și 8 luni s-au mai adăugat incă 3 luni.

„Aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 11 luni, în regim de detenție”, a fost decizia judecătorilor, în cazul lui Flavius Deaconescu.

Flavius Deaconescu, pedeapsa continuă și după gratii

Pentru a se asigura că bărbatul nu va reprezenta o problemă din nou, magistrații au hotărât ca Flavius Deaconescu să aibă restricții și după eliberare. Astfel, el nu o să mai aibă voie în cluburi, restaurante și alte localuri în care poate consuma băuturi alcoolice, după ce va termina facultatea. 

„Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a se afla în localuri publice unde se consumă băuturi alcoolice, pe o perioadă de 3 ani”, s-a stabilit în instanță.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro