Franța a aprobat în timpul nopții dinspre miercuri spre joi o serie nouă de restricții mult mai dure decât până acum. Acestea se vor aplica doar pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 și se va introduce pașaportul de vaccinare.
Membrii camerei superioare au votat pentru lege, cu 249 de voturi pentru contra 63 de voturi împotrivă. Însă, există probleme de înțelegere între Aleșii Palatului Luxemburg și guvern. S-ar părea că acestia au făcut mai multe modificări care nu sunt pe gustul guvernului. Astfel, va avea loc astăzi, 13 ianuarie o comisii mixtă pentru a găsi un acord asupra proiectului de lege.
Care sunt noile restricții impuse pentru francezi
Noile prevederi aduc mai multe schimări pentru francezii nevaccinați de la 18 ani în sus. Persoanele aflate în cauză nu vor mai avea acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. De asemenea, testul negativ la coronavirus care era acceptat până acum pentru nevaccinați nu va mai putea fi folosit.
Cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID vor beneficia în continuare de certificatul de vaccinare. Acesta le va permite acces neîngrădit la facilităţi şi evenimente.
Cum va fi aplicat permisul de vaccinare
Aleșii Palatului Luxemburg consideră că permisul de vaccinare ar trebui impus doar atunci când numărul de spitalizări legate de COVID-19 va atinge peste 10.000 de pacienți la nivel național. Astfel, ar dispărea automat sub acest prag, cu excepția secțiilor în care rata de vaccinare completă este mai mică; peste 80% din populație sau cu o rată de incidență ridicată.
Executivul, însă își dorește să aplice permisul de vaccinare cât de curând se poate. Mai exact, implementarea se dorește începând cu data de 15 ianuarie. Dezbaterile din Adunarea Națională au fost mai lungi decât se aștepta, mai ales după scandalul provocat de declarația lui Emmanuel Macron.
„Cei nevaccinati, vreau foarte mult să-i enervez. Și așa, vom continua să facem asta până la final. Aceasta este strategia”, a declarat Macron pentru ziarul Le Parisien într-un interviu publicat marți seara, scrie France24.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, mizează acum pe o aplicare a textului „cel mai târziu în primele zile ale săptămânii din 17 ianuarie”.