Irina Deaconescu este mama două fetițe frumoase, Victoria și Venus. Aceasta s-a fotografiat într-o ipostază emoționantă cu mezina familiei chiar pe un stadion de fotbal. Cele două au venit să-l susțină pe Cristi Manea, tatăl fetelor.
Irina Deaconescu este un influencer cunoscut în mediul online, având o comunitate de peste un milion de persoane pe Instagram. În vârstă de 24 de ani, se poate considera împlinită, având o familie frumoasă, dar și o carieră înfloritoare, unde face ce îi place. Fiicele sale, Victoria și Venus sunt nelipsite din fotografii, iar fanii sunt extrem de încântați să le vadă pe micuțe.
Recent, ea a postat o imagine emoționantă alături de mezina familiei, Venus chiar în tribuna unui stadion. Ele au mers să-l susțină pe Cristi Manea pentru ca echipa să câștige. El este fotbalist la CFR Cluj, având poziția de fundaș dreapta. Internauții s-au emoționat când au văzut seria de fotografii și le-au lăsat o mulțime de complimente. Irina Deaconescu a menționat că micuța are multe lucruri de descoperit în această viață, acum fiind doar începutul.
Vezi această postare pe Instagram
Irina Deaconescu și Cristi Manea au ales un nume deosebit, Venus
Irina Deaconescu a postat primele imagini cu mezina familiei și a dezvăluit numele său. După Victoria, era nevoie de un nume răsunător, astfel, cei doi părinți au ales unul mai neobișnuit. Micuța Familiei se numește Venus Manea și le-a adus multă bucurie tinerei familii.
„Bine ai venit pe pământ, Venus Manea.
Venus, cunoscut ca și Luceafărul, este a doua planetă de la Soare. Este numită după zeița romană a iubirii și frumuseții. Este al treilea obiect natural ca luminozitate pe cerul nopții, după Soare și Lună. Venus și-a ales singură numele. A venit de nicăieri. O să povestesc zilele următoare.”, a transmis Irina Deaconescu în mediul online.