Fotografia emoționantă postată de Olimpia Melinte cu fratele său de Paște
Olimpia Melinte este fără doar și poate una dintre cele mai îndrăgite actrițe. Chiar dacă este persoană publică, actrița și-a dorit să își țină familia departe de lumina reflectoarelor. De această dată, în a doua zi de Paște, vedeta a postat o fotografie cu fratele său.
Fratele actriței îi amintește de tatăl lor
Olimpia Melinte a postat pe Instagram o poză cu Bogdan, fratele mai mare, cel care și-a dedicat viața lui Dumnezeu. Actrița a mărturisit că atunci când îl aude predicând, acesta îi aduce aminte de tatăl lor.
„El e părintele Bogdan, fratele meu mai mare. Nu o să spun că sunt mândră de el și îl apreciez pentru tot ceea ce face, nu-i plac laudele, dar pot spune că de la an la an seamănă mai mult cu tata și că de câte ori îl aud predicând am senzația că dispariția tatei e doar o amintire îndepărtată”, a scris îndrăgita actriță pe Facebook, în dreptul fotografiei cu fratele său.
Vezi această postare pe Instagram
Vedeta a trecut prin momente dificile atunci când și-a pierdut tatăl. Nefericitul eveniment a avut loc la începutul filmărilor pentru serialul „Vlad”. Colegii i-au fost alături în acele clipe grele, și doar așa a reușit să treacă peste moartea tatălui său. Într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, actrița mărturisea că moartea tatălui său a marcat-o mai ales că s-a produs la începutul filmărilor pentru primul sezon.
„Pentru mine marcant a fost primul sezon, când l-am pierdut pe tata, chiar la început de proiect și toată lumea interioară mi-a fost dată peste cap.
După acest moment mi-am regăsit cu greu echilibrul și tare de ajutor mi-a fost echipa, oamenii care m-au susținut pas cu pas pentru a nu mă prăbuși complet”, a declarat Olimpia Melinte pentru unica.ro.





