Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, este de nerecunoscut. Potrivit informațiilor noastre, oficialul este grav bolnav.  

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, are probleme grave de sănătate. Conform informațiilor obținute de Substanțial.ro, oficialul are cancer limfatic. Reamintim că Geoană este principalul nume vehiculat din tabăra social-democraților pentru alegerile prezidențiale din 2024.   

Se pare că numărul doi în NATO a făcut un tratament pe bază de citostatice care a dat roade. Deși în fotografiile în care apare se vede clar că Mircea Geoană este schimbat radical în ceea ce privește aspectul fizic, el se simte bine. Ba mai mult, continuă să își îndeplinească atribuțiile. Mircea Geoană se află în România zilele acestea, unde participă la reuniunea ministerială NATO de la București.   

Mircea Geoană are probleme grave de sănătate

Boala pe care o are l-a schimbat radical în ultimele luni. Schimbările apărute pe fizicul oficialului au apărut după nunta pe care a avut-o fiica acestuia, în luna august 2022.   

Momentan nici Mircea Geoană, dar nici alți social-democrați, nu au vorbit despre ceea ce se va întâmpla la alegerile prezidențiale care vor avea loc în anul 2024. Momentan, se pare că Mircea Geoană este candidatul ideal al PSD-ului pentru scaunul de la Cotroceni.  

La începutul lunii noiembrie, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a recunoscut faptul că Geoană este un potențial candidat la Palatul Crotroceni.  

FOTO Mircea Geoană, de nerecunoscut! Secretarul adjunct al NATO suferă de o boală gravă

„Mircea Geoană este un potențial candidat. Îmi este foarte greu să accept pe cineva care a plecat din PSD și și-a creat un partid, dar nu exclud acest lucru și nu eu decid. Până acum decideau liderii partidului cine este candidatul, acum nu mai decid ei, decide teritoriul”, a precizat liderul PSD, întrebat despre o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD. 

Cine este Geoană. De ce a fost exclus din PSD

Mircea Geoană a intrat în PSD în anul 2001. În anul 2004, acesta a candidat pentru Primăria Capitalei, însă a pierdut alegerile. Ulterior, el a fost propus de social-democrați pentru funcția de premier. De asemenea, el a candidat și pentru funcția de lider al PSD, unde a și câștigat, în anul 2005. A candidat pentru acest post împotriva lui Ion Iliescu.   

O perioadă lungă de timp, politicianul a fost președintele Senatului României și membru al Consiliului Suprem de Apărare al Țării.   

În 2008 Mircea Geoană a candidat la alegerile prezidențiale, contracandidatul său fiind Traian Băsescu. A pierdut alegerile, însă diferența de voturi a fost extrem de mică. Ulterior, Geoană a fost numit secretar adjunct al NATO.  

În luna iunie 2009, acesta a decis să demisioneze din funcție. Victor Ponta a fost cel care a preluat conducerea formațiunii.  

Pe data de 14 decembrie 2010, acesta a fost sancționat cu suspendare timp de șase luni, după ce a făcut mai multe declarații considerate nepotrivite de social-democrați. Au fost mai multe motive care i-au supărat pe cei din PSD, cum ar fi vizita în SUA la sfârșitul lui octombrie 2011, vizită în care ar fi pozat în lider al opoziției.  

Pentru toate acestea, Mircea Geoană a fost exclus din PSD pe data de 22 noiembrie 2011.  

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.