Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a făcut o vizită fulger în Ucraina.

Șeful de stat era așteptat în Polonia, însă destinația călătoriei sale a fost una secretă până nu a ajuns. La Kiev, i-a lăsat un mesaj omologului său, Volodimir Zelenski, în cartea sa de oaspeți.

Joe Biden a reușit luni, 20 februarie, să țină pe toată lumea cu sufletul la gură. Casa Albă a anunțat că va efectua o călătorie în Polonia, unde va sta până miercuri, dar surpriză. Înainte de a ajunge la Varșovia, șeful de la Washington a făcut o vizită scurtă la Kiev.

Aici, el a fost primit ca un erou de președintele Volodimir Zelenski. Cei doi au discutat probleme legate de securitate, dar și despre ajutorul pe care SUA plănuiește să-l ofere Ucrainei.

După doar trei ore, liderul de la Casa Albă s-a urcat în avionul său privat și a plecat către următoarea sa destinație. Însă nu înainte să-i lase omologului său ucrainean un mesaj în cartea de oaspeți.

Joe Biden a scris un mesaj de mână, care ulterior a fost postat în mediul online de viceprim-ministrul pentru restaurarea Ucrainei Oleksandr Kubrakov.

Sunt onorat să fiu primit din nou la Kiev pentru a-mi arăta solidaritatea și prietenia față de oamenii iubitori de libertate ai Ucrainei, domnule președinte. Vă rog să acceptați cel mai profund respect al meu pentru curajul și modul în care dumneavoastră conduceți țara. Slava Ucraini! (Glorie Ucrainei), a scris Biden.

Călătoria lui Biden în Ucraina, un secret păstrat bine de Casa Albă

Vizita lui Biden a venit ca o surpriză pentru toată lumea, mai ales că în urmă cu o săptămână Washingtonul a infirmat categoric această posibilitate. Însă destinația șefului de stat fusese plănuită cu mult timp înainte.

Iar ca să nu existe niciun risc, oficialii americani au păstrat legătura și cu cei de la Kremlin. Așa că Rusia a fost informată în detaliu despre scopul și durata călătoriei.

Se pare că totul a fost ținut secret față de restul lumii din motive de securitate. Joe Biden a dorit să-și ia toate măsurile necesare, având în vedere că a călătorit într-o zonă deosebit de periculoasă.