Reclamă

Iura Hrin, un român în vârstă de 26 de ani care munceste la o firmă din orașul Wesel, a impresionat jurnaliștii germani. Bărbatul s-a născut în Valea Videului, aflată la doar 500 de metri de granița cu Ucraina. În prezent, acesta lucrează la o firmă de montat centrale termice și aparate de aer condiționat, în Germania.

1.Un român a uimit Germania

Fiind impresionat de situația Ucrainei, Iura Hrin și-a ajutat patronul să trimită în Ucraina un tir cu 40 de tone de alimente. Reamintim că de 19 zile rușii atacă zi și noapte țara condusă de Volodomir Zelenski.

El a aflat de la părinții săi despre situația din Ucraina, țară din care se trag rudele sale. Bărbatul i-a povestit totul șefului său, Ansgar Borgmann. Cel din urmă a demarat imediat o strângere de fonduri, iar în doar 30 de ore oamenii au donat 53.000 de euro. Treptat, din ce în ce mai multe persoane au donat bani. În scurt timp, un TIR plin cu 40 de tone de ajutoare a fost pregătit pentru a fi trimis în Ucraina.

„Jumătate din transport este cu mâncare și băuturi. Conserve, ceaiuri, cafea, ciocolată pentru copii, suc de portocale, conserve. Apoi cuptoare cu microunde, scutece, produse de igienă feminină, materiale medicale, cabluri de date, zece generatoare”, a declarat patronul firmei la care lucrează Iura Hrin.

Fără cuvinte! Un român a impresionat toată Germania. Gestul incredibil făcut pentru Ucraina

2. Războiul din Ucraina continuă

Este a 19-a zi în care Rusia continuă să bombardeze Ucraina. Nici până în ziua de astăzi nu s-a ajuns la pace, în ciuda negocierilor purtate. Din păcate, în această luptă pentru putere, au fost uciși oameni nevinovați.

Conform Parchetului general ucrainean, de la debutul invaziei ruse, 90 de copii au fost omorâți și peste 100 au fost răniți. În tot acest timp în care sunt uciși civili din Ucraina pe bandă rulantă, Rusia continuă să nege că ar fi vizat civili.

3. Rusia continuă să spună că nu este niciun război în Ucraina

Cel mai mare număr de victime se află în regiunile Kiev, Harkov, Donețk, Cernigău, Sumî, Herson, Nikolaiev și Jîtomîr. De asemenea, țara condusă de Vladimir Putin refuză să numească acțiunea pe care a pornit-o drept un „război”. Autoritățile ruse spun că ceea ce fac este o „operațiune specială” pentru demilitarizarea Ucrainei.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro