Yoon Suk Yeol, fostul președinte al Coreei de Sud, va fi reținut înainte de expirarea mandatului de arestare pe 6 ianuarie, au anunțat anchetatorii miercuri. Aceasta decizie survine ca urmare a încercării eșuate de a impune legea marțială la începutul lunii decembrie, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Miercuri, grupuri de susținători și opozanți ai lui Yoon s-au adunat în apropierea locuinței acestuia, unde fostul președinte s-a ascuns, refuzând să se prezinte pentru interogatoriu în trei ocazii. Oh Dong-woon, șeful Biroului de Ancheta privind Corupția Personalităților de Rang Înalt (CIO), a declarat că „ordinul va fi aplicat în termenul stabilit, adică cel mai târziu până luni”.
Yoon Suk Yeol a transmis, miercuri, printr-o declarație, că va continua să lupte, sprijinit de susținătorii săi. „Republica Coreea este în prezent în pericol din cauza forțelor interne și externe care îi amenință suveranitatea și a activităților elementelor anti-statale”, a spus el într-un text distribuit protestatarilor, a confirmat purtătorul său de cuvânt pentru AFP.
Oppozanții săi, inclusiv Jo Seoung-lae, un deputat din Partidul Democrat, de opoziție, au criticat mesajul lui Yoon, numindu-l „extrem de nepotrivit” și acuzându-l că încearcă să incite la confruntări.
Aceasta este o premieră în Coreea de Sud, fiind prima dată când un președinte în exercițiu este vizat de un mandat de arestare. Yoon Suk Yeol este încă oficial în funcție, așteptând ca Curtea Constituțională să se pronunțe asupra demiterii sale, decizie adoptată pe 14 decembrie de Adunarea Națională. În prezent, el este suspendat din funcție, urmând ca Curtea să confirme sau să anuleze demiterea sa până la jumătatea lunii iunie.
Pe 3 decembrie, Yoon Suk Yeol a surprins Coreea de Sud proclamând legea marțială și trimițând armata în parlament. A fost nevoit să renunțe a doua zi, sub presiunea deputaților și miilor de manifestanți. Fostul președinte este cercetat pentru „rebeliune”, o infracțiune care, teoretic, poate fi pedepsită cu moartea, și i s-a interzis să părăsească țara.