Fostul ministru sârb al transporturilor și alți 12 inculpați în cazul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Fostul ministru sârb al transporturilor, Goran Vesic, alături de alți 12 responsabili, au fost inculpați pentru „atingere gravă adusă siguranței publice”, în legătură cu prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, nordul Serbiei, la începutul lunii noiembrie. Incidentul a dus la moartea a 15 persoane, conform AFP și Reuters, informații preluate de Agerpres.
Actul de acuzare a fost depus la tribunalul superior din Novi Sad, furnizat cu documentația completă de anchetă și toate celelalte probe, a confirmat parchetul local, într-un comunicat. Procurorul a solicitat prelungirea detenției pentru zece persoane și reîncarcerarea altor trei, inclusiv Goran Vesic și fosta directoare pentru infrastructură feroviară Jelena Tanaskovic, care fuseseră eliberate anterior.
Goran Vesic, care și-a dat demisia după tragedie, a fost reținut pentru o perioadă scurtă, fiind eliberat ulterior. Ministrul comerțului, Tomislav Momirovic, predecesorul lui Vesic, a demisionat de asemenea.
Accidentul, petrecut la data de 1 noiembrie, a avut loc în timpul unor lucrări de renovare majore ale instalațiilor. 14 persoane, cu vârste între 6 și 74 de ani, au murit la locul incidentului, iar o a 15-a victimă a decedat ulterior la spital.
Tragedia a stârnit indignarea publicului, provocând proteste constante la nivel național, multe persoane atribuind responsabilitatea incidentului corupției și lipsei de control asupra proiectelor de construcții.
Ultima mare manifestație a avut loc săptămâna trecută la Belgrad, adunând zeci de mii de participanți care au cerut demisia prim-ministrului și tragerea la răspundere legală a celor vinovați. Studenții s-au alăturat mișcării, blocând universitățile din țară timp de o lună, solicitând o investigație transparentă, demisiile tuturor oficialilor politici implicați și eliberarea studenților arestați în timpul protestelor.





