Simona Halep, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, se află în centrul unui scandal monstru după ce a picat două teste anti-doping. Sportiva ar fi avut în organism o substanță interzisă de Agenția Națională Antidoping.  

După ce a anunțat că a fost suspendată temporar pentru dopaj, o mulțime de apropiați ai acesteia și nu, numai, i-au luat apărarea acesteia. Unul dintre aceștia este un fost antrenor al sportivei, Adrian Marcu. El susține că Halep a avut mereu atentă la medicamentele pe care și le-a administrat. 

Ce problemă de sănătate are Simona Halep

Fostul antrenor al Simonei Halep a mai făcut o dezvăluire pe care puțin oameni o știu. Se pare că Simona Halep ar avea probleme cu tiroida. Din acest motiv, spune Marcu, Halep nu ar fi avut cum să își administreze în mod voit acea substanță, ținând cont că i-ar fi făcut rău, în contextul problemei de sănătate pe care o are. 

„Un sportiv de valoarea Simonei trebuie, în primul rând, ca în fiecare zi să anunțe unde va fi mâine și eu cred că Simona a făcut sute de teste anti-doping. Cred că e greu să fie o eroare medicală, dar știu că Simona are și niște probleme cu tiroida. E o situație dificilă pentru o mare sportivă, care eu cred că este fair și onestă”, spune Marcu.

Fostul antrenor al Simonei Halep a dezvăluit totul! Boala de care suferă sportiva

Halep, suspendată pentru dopaj

El a menționat că își dorește ca Simona Halep să reușească să dovedească faptul că nu s-a dopat. Anunțul privind suspendarea din cauza dopajului a fost făcut chiar de Simona Halep, pe contul său personal de Instagram. Sportiva a spus că acesta este cel mai mare șoc din viața ei, iar ideea de a trișa nu i-a trecut niciodată prin minte, în atâția ani de carieră. 

De asemenea, Simona Halep a spus că va face tot ce îi stă în putință pentru a demonstra că este nevinovată. 

„Mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală”, a spus jucătoarea de tenis.