Fostul ambasador Adrian Zuckerman dezvăluie detalii despre cel mai mare atac cibernetic asupra României

Data actualizării: 26/02/2025

Fostul ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, a dezvăluit într-un interviu acordat platformei media Digitalio.ro că România ar fi fost ținta unui atac cibernetic și hibrid masiv, orchestrate pentru a sprijini candidatura lui Călin Georgescu. Zuckerman subliniază necesitatea ca autoritățile să investigheze motivele anulării alegerilor de anul trecut și să tragă la răspundere pe cei implicați în posibila fraudă electorală.

„În România a fost cel mai mare atac cibernetic și hibrid, care a avut ca țintă să-l susțină pe Călin Georgescu. Aceste metode au utilizat platforme precum TikTok și Telegram, unde algoritmii au fost manipulați pentru a influența opinia publică. Au fost folosiți bani negri în diferite feluri pentru a ajuta un candidat”, a declarat Adrian Zuckerman pentru Digitalio.

Zuckerman a mai precizat că este esențial pentru autoritățile române să clarifice circumstanțele de furt electoral care au determinat Curtea Constituțională a României să anuleze scrutinul. „Guvernul ar trebui să realizeze un raport detaliat care să explice ceea ce s-a întâmplat. Cei care au participat la o fraudă de o asemenea magnitudine trebuie să fie trași la răspundere”, a adăugat fostul ambasador.


Adrian Zuckerman a avertizat asupra riscurilor pe care le-ar presupune alegerea lui Călin Georgescu ca președinte al României, menționând potențialele probleme pe care le-ar putea cauza în relațiile dintre România și Statele Unite, din cauza legăturilor lui Georgescu cu Rusia. „Nicio țară nu poate colabora în chestiuni de securitate cu cineva sprijinit de guvernul Putin, pentru că nu știi dacă această persoană vorbește pentru țara lui sau pentru alte interese”, a conchis Zuckerman.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨