Reclamă

Zece foști înalți oficiali militari din SUA, în prezent în rezervă, și-au exprimat, printr-o scrisoare deschisă, sprijinul pentru vicepreședinta democrată în exercițiu, Kamala Harris, ca fiind singurul candidat la președinție potrivit pentru a servi în calitate de comandant suprem al națiunii. Aceștia îl descriu pe rivalul său republican, Donald Trump, drept „un pericol pentru securitatea noastră națională și democrație”. Scrisoarea, semnată de personalități precum generalul în rezervă Larry Ellis și contraamiralul în retragere Michael Smith, a fost relatată de Reuters, citând Agerpres.

În document, fostele cadre militare critică comentariile lui Trump care denigrează membrii armatei SUA și denunță „abordarea haotică” a fostului președinte republican cu privire la Afganistan. Aceștia amintesc, în special, de acordul negociat cu talibanii, care a permis revenirii pe câmpul de luptă a 5.000 de combatanți ai grupării, înainte de retragerea militară a Statelor Unite comandată de actualul președinte, Joe Biden.

Dimpotrivă, Kamala Harris este lăudată pentru capacitatea sa de a gestiona cele mai dificile provocări de securitate națională atât în Situation Room, cât și pe scena internațională.În scrisoare se amintește de reacțiile sale la invazia Rusiei în Ucraina și la tensiunile cu China în regiunea Indo-Pacific. „Harris este cel mai bun – și singurul – candidat la președinție în această cursă potrivit să servească în calitate de comandantul nostru suprem”, se arată în scrisoare, care a fost publicată pe contul de campanie X al Kamalei Harris.

Publicitatea scrisorii a coincis cu un nou videoclip de campanie al lui Harris, lansat înainte de dezbaterea de marți seară cu Donald Trump. În acest material video, foști oficiali din perioada președinției lui Trump avertizează asupra riscurilor pe care le-ar aduce o nouă președinție a acestuia. „În 2016, Donald Trump a spus că va alege doar cei mai buni oameni pentru a lucra la Casa Albă. Acum, acei oameni au un avertisment pentru America. Trump nu este potrivit să fie președinte din nou”, susțin aceștia.

Această scrisoare apare chiar înainte ca președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, să găzduiască o ceremonie de decorare cu medalia de aur din partea Congresului, în onoarea celor 13 militari americani uciși în timpul retragerii din Afganistan, în august 2021. Republicanii, în frunte cu Trump, au încercat să o învinuiască pe Kamala Harris pentru această retragere, despre care un raport al Congresului a fost publicat recent. Foștii lideri militari reproșează lui Trump că „nu și-a asumat responsabilitatea pentru rolul său în punerea membrilor serviciilor în pericol”, criticând, de asemenea, înțelegerea sa de a elibera combatanți talibani fără implicarea guvernului afgan și absența unui plan de retragere după plecarea sa din funcție.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro