Reclamă

Cel puțin șase oameni și-au pierdut viața în urma atacului care a avut loc în biserica din Hamburg, Germania. De asemenea au existat și mai mulți răniți. Printre persoanele decedate se bănuiește că ar fi inclusiv atacatorul.

Atacul deschis într-o biserică a martorilor lui Iehova

Presa internațională

Poliția din Hamburg a instalat planul de urgență după ce focul a fost deschis într-un centru de adunare a martorilor lui Iehova. Din primele informații date publicității se pare că atacatorul a deschis focul și a împușcat cel puțin 6 persoane. De asemenea, mai mulți oameni prezenți la adunarea respectivă au fost grav răniți, fiind transportați de urgență la cel mai apropiat spital.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Hamburg a menționa că un foc de armă a fost tras inclusiv după ce forțele de ordine au ajuns la fața locului.  Totodată, oamenii legii au identificat la etajul clădirii o persoană decedată, despre care se crede că ar fi făptașul. O anchetă a autorităților va stabili însă acest lucru.

Nu avem indicii că un făptaș ar fi fugit”, a spus purtătorul de cuvânt la fața locului.

De asemenea, polițiștii din Hamburg spun că făptașul nu ar fi părăsit clădirea, ceea ce i-a dus la concluzia că acesta se numără printre cei decedați..

Avem indicii că un făptaș ar fi putut fi în clădire și ar putea fi chiar printre morți”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliției din Hamburg, potrivit CNN.

Oamenii legii au cercetat zona cu elicopterul și o cameră de termoziviune. Cel puțin la această oră nu se cunosc motivele care l-au determinat pe făptaș să deschidă focul în mijlocul adunării. Cetățenii care locuiesc în zona în care a avut loc atacul au fost îndemnați să nu iasă din locuințe până la finalizarea cercetărilor. De altfel, Poliția din Hamburg i-a sfătuit pe cetățeni prin intermediul unui mesaj pe Twitter să nu „împărtășească ipoteze neconfirmate” legate de acest context și să aștepte sursele oficiale.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro