Reclamă

În weekend, Focşani a fost capitala tradiţiilor de Crăciun şi Anul Nou. Sâmbătă s-a desfăşurat cea de a XX-a ediţie a Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiuriulor de Iarnă. A fost unul dintre cei mai spectaculoși ani, avand un număr de participanţi care a depășit 300 de persoane. 

Spectacolul s-a ținut la la sala Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”. Această manifestare tradiţională face parte din programul acţiunilor cultural-artistice. Festivalul are ca principal obiectiv cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului de datini şi obiceiuri păstrate în timp şi practicate cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.

Vrancea a fost este anual gazda Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiuriulor de Iarnă

La festivalul organizat la Focşani au participat tot felul de grupuri din diferite zone ale țării, fiecare cu tradițiile lor. Printre ei s-au regăsit colindători, plugari, sorcove, stea, jieni, capră, urși și mulți alții. Mascaţii au venit din toate zonele etnofolclorice ale ţării având ca scop conservarea şi transmiterea datinilor şi obiceiurilor de iarnă.

Publicul orașului, dar și vizitatorii care au venit festival pentru spectacol, au avut parte de o călătorie în trecut, timp de 4 ore. De asemenea, înainte de spectacol, artiștii au colindat străzile oraşului, într-o paradă a costumelor tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă.

Focşani a fost în weekend Capitala Tradiţiilor de Crăciun şi Anul Nou
Arhivă

Cine a participat la Paradă

Toată lumea s-a înghesuit să vadă în weekend spectacolul și marșul colindătorilor. Tot orașul a răsunat a colinde și melodii tradiționale de iarnă. Spre bucuria localnicilor de la blocurile de Piața Unirii, aceștia au putut să admire alaiul de porturi chiar de la geamurile balcoanelor.

Cei care se aflau pe stradă, av avut însă, șansa de a se fotografia cu colindătorii. Cei mai spectaculoşi au fost „Urşii de la Asău”din Bacău, care sunt vestiţi în toată ţara pentru obiceiruile lor. Colindătorii care au participat au venit din Bacău, Botoşani, Suceava, Maramureş, Tulcea şi Vrancea.

Focşani a fost în weekend Capitala Tradiţiilor de Crăciun şi Anul Nou
Arhivă

Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro