Mădălin Ionescu a postat un mesaj dur, dar în același timp emoționant, după ce soția lui a izbucnit în lacrimi, încă din prima ediție Survivor România. Se pare că fostei prezentatoare tv îi este foarte greu fără familia ei.

Chiar dacă pare puternică și a măsturisit că vrea să își testeze limitele, Cristina Șișcanu suportă cu greu distanța și dorul de familia ei.
Eu deja cred că sunt printre primii care se trezesc. Mă chinuie foarte tare și dorul de casă, mi-a foarte dor de cea mică… Mi se pare că nu mai rezist fără ea. De fiecare dată… deci, pe tot parcursul zilei, pentru că avem foarte multe de făcut, încerc să mă abțin… dar, mi-e foarte dor de Petra și de Mădălin. Noi tot timpul am fost împreună, nu am stat despărțiți atât de mult timp și când îmi dau seama că au trecut doar câteva zile și că mai trebuie să stau foarte mult. Nici nu știu cum reacționează. Eu, nefiind lângă ea, nu știu dacă plânge după mine și lucrul ăsta mă omoară. Nu vreau să sufere deloc’, a mărturisit Cristina Șișcanu în cadrul ediției de la Survivor România’, difuzată la Kanal D.

Cu câteva ore înainte de a rula la televizor a treia zi a competiției filmată în Republica Dominicană, Mădălin Ionescu a făcut publice declarații neașteptate.

E inimaginabil cât de mult poate să doară incapacitatea de a comunica cu cei dragi. Cum să-i spun soției mele că Petra e bine? E aproape paralizantă această neputință de a șterge lacrimile persoanei iubite, de a o mângâia, de a-i conferi alinare. Știu… Unii vor spune: «Cine a pus-o?».

Alții, așa cum am văzut, se gândesc că a făcut acest pas pentru bani și că trebuie să suporte dacă a intrat în joc. Nu! Nu a făcut-o pentru bani. Am spus-o… Multumim Lui Dumnezeu, avem cu ce trăi. Putea să stea lângă noi, acasă fără probleme. Cristina nu și-a propus să câștige marele premiu, ci să-și testeze limitele. Mai sunt și alte rațiuni, altele decât cele financiare despre care nu pot vorbi în locul ei. Indiferent de motive, imposibilitatea de a fi lângă ea când plânge, mă tulbura enorm. Atât ! @survivorromania.oficial @kanald’ este mesajul scris de Mădălin Ionescu pe contul oficial de Instagram al Cristinei.