Ucraina primește ajutor din toate părțile în această perioadă.

Inclusiv Fondul Monetar Internațional face pași în acest sens. Astfel, FMI a comunicat că pe fondul unor discuții cu Guvernul din Ucraina, s-a ajuns la acordul de ajutorare. Suma la care acesta se ridică este impresionantă.

Ucraina primește 15,6 miliarde de dolari de la FMI

Statele din jurul Ucrainei, UE, SUA, NATO, fiecare structură a oferit într-un fel sau altul ajutor în acest sens. Acum FMI va acorda un sprijin de aproape 16 miliarde de dolari.

Ajutorul ar urma să sprijine redresarea economică a Ucrainei. De asemenea, se consideră că banii ar urma să fie folosiți și pentru partea de reconstrucție a țării după conflict.


Pentru sprijinirea redresării economice treptate, creând în acelaşi timp condiţiile unei creşteri pe termen lung într-un context de reconstrucţie după conflict şi pe drumul aderării la Uniunea Europeană” (UE), se arată într-un comunicat din partea FMI.

Deocamdată, alocarea banilor nu a ajuns în faza finală a deciziei. Pentru acest lucru, acordul trebuie să fie prezentat Consiliului de Administrație al FMI. Acesta va oferi votul final pentru distribuirea sprijinului financiar.

Social media

Reprezentații FMI s-au arătat impresionați de drama prin care Ucraina trece de mai bine de un an. Aceștia au pus accent pe scăderea mare a PIB-ului țării cu până la 30%. De altfel, FMI a punctat că în Ucraina, sectorul industrial „este distrus”, iar nivelul de trai a scăzut considerabil.

Dincolo de oribilul cost uman, invazia rusă a Ucrainei continuă să aibă un efect devastator asupra economiei: PIB-ul a scăzut cu 30% în 2022, o mare parte a aparatului industrial a fost distrus şi sărăcia a crescut”, a afirmat unul dintre reprezentanții FMI.

Fondul Monetar Internațional laudă reprezentanții Guvernului din Ucraina pentru modul în care au reușit să mențină stabilitatea financiară. În comunicatul respectiv, se specifică faptul că Ucraina are stabilite un set de „practici solide” pentru a face față contextului actual.