Reclamă

A simțit că îi fuge lumea de sub picioare, că totul s-a prăbușit pentru el. L-au cuprins durerea și suferința peste care credea că n-o să mai poată trece vreodată. A fost cea mai neagră perioadă din viața lui și a simțit că se va stinge și el odată cu moartea soției sale. Acestea au fost momentele prin care spunea Florin Salam că a trecut, atunci când Fănica, soția sa, și-a dat ultima suflare.

Au fost cele mai grele momente din viața lui. Vestea că sufletul lui pereche și mama copiilor săi s-a stins, l-a devastat pe artist. Florin Salam a mărturisit în cadrul mai multor apariții publice că în acea perioadă, a preferat să stea o lună de zile singur, într-o cameră. Să-și limpezească gândurile și să învețe să accepte situația. Însă, cel mai dureros lucru a fost atunci când a trebuit să le dea vestea tragică, copiilor săi.

Florin Salam și-a mințit copiii atunci când a murit mama lor

Artistul și-a iubit foarte mult soția și a fost dărâmat atunci când a aflat că aceasta a pierdut lupta cu viața. Vă reamintim că Ștefania a decedat din cauza unei afecțiuni foarte grave la ficat. În acea perioadă, Florin Salam s-a izolat de toată lumea, iar atunci când a sosit momentul să le dea vestea copiilor săi, artistului i-a fost foarte greu.

„M-am gândit că trebuie să mă întăresc singur. Deși dacă n-aș fi avut copiii atunci, nu mă mai gândeam la treaba asta. I-am mințit atunci că mama lor este undeva în străinătate să cumpere mobilă.

Au vrut să cheme un psiholog să-mi pregătească copiii. Am refuzat total, am zis că doar eu risc cu copiii mei. Iar pentru asta a trebuit să-mi iau putere ca să fiu pregătit să dezbat cu ei acest subiect.”, a spus Florin Salam în cadrul unui podcast.

@diana.blogger #dianablogger #fyp ###bucuresti #bucurestiromania?? #foryoupage #viral #florinsalam ♬ original sound – Tik Toker


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro